Sâmbătă, 25 mai a.c., începând cu ora 08.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași vor asigura ordinea publică și siguranța spectatorilor la cea de-a doua ediție „Ziua Sportului” ce se va desfășura pe Stadionul Dunărea din municipiul Călărași.
Jandarmii, organizați în dispozitive specifice, vor fi prezenți în zona imediată și apropiată locurilor de desfășurare a competițiilor sportive și vor acționa pentru prevenirea producerii oricăror fapte antisociale, intervenind în cazul în care ordinea publică va fi tulburată.
Jandarmeria Călărași recomandă cetățenilor prezenți la această manifestare sportivă să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Participanții la acest eveniment trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine în apropierea și în incinta arenei sportive.
Comentariile sunt inchise.