Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de polițiști

Media 10:05 pm - 11 mai, 2023 0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar trei persoane condamnate la închisoare.
În ziua de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui tânăr, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Călărași, județul Călărași.
Acesta a fost condamnat la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul rutier.
Totodată, la data de 10 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției Municipiului Călărași, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Călărași, județul Călărași.
Acesta a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.
De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Oltenița, județul Călărași.
Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.

Lasă răspuns »