Judecătorul Dumitru Nicoleta, în cazul interceptărilor din dosarul penal al DIICOT: ”Au reieșit niște indicii mult mai grave care duceau și spre alte instanțe”

Media 10:25 pm - 13 ianuarie, 2019 0

Judecătorul Dumitru Nicoleta, din cadrul Tribunalul Călărași, a declarat în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în timpul soluționării unui dosar disciplinar că, din procesele verbale de redare întocmite de procurori în baza mandatelor de interceptare emise de ea într-un dosar penal, au reieșit niște indicii mult mai grave, care duceau și spre alte instanțe și le-a cerut acestora să verifice aspectele semnalate.

Aceștia însă au refuzat verificarea afirmațiilor judecătoarei pentru că era vorba despre dosarul penal instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,  în care actuali și foști membri CSM ”picaseră” pe interceptări alături de președintele Tribunalului Călărași, Șerban George Cătălin.

Se pare că membrii CSM sunt depășiti de situație și încearcă, pe cât posibil, să acopere faptele săvârșite de judecătorii care au ”picat” pe interceptări, deoarece acest lucru ar arunca în aer întreg sistemul de justiție din România.

Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să se sesizeze din oficiu și să cerceteze aspectele semnalate de judecătoarea Dumitru Nicoleta.

Mai jos declarația de la CSM a vicepreședintelui Tribunalului Călărași, Dumitru Nicoleta:

Lasă răspuns »