Jimmy Stănescu – Expoziție de artă plastică

Media 10:31 am - 6 iulie, 2019 0

Încă de la absolvirea Școlii Populare de Artă, unde i-a fost mentor pictorul Corneliu Ratcu, Jimmy Stănescu avea să parcurgă un traseu ascendent în domeniul artelor plastice, talentul fiind remarcat pe parcursul evoluției sale și de alții doi profesioniști, sculptorul Silviu Ioan Soare și pictorul Victor Grigore. Jimmy Stănescu s-a făcut cunoscut publicului prin participarea cu lucrări la mai multe saloane de artă și expoziții de grup organizate în Călărași sau în alte localități din țară, dar până în prezent a excelat prin expozițiile sale personale de caricatură, remarcându-se prin acuratețea și profunzimea imaginilor.

La expoziția de artă plastică vernisată în 5 iulie la Muzeul Dunării de Jos, Jimmy Stănescu expune pe simezele celor două săli un număr mare de lucrări de pictură și grafică uimind numeroasa asistență prin frumusețea și diversitatea tematică. Lucrările sale cuprind peisaje, chipuri din lumea artei și sportului dar și nuduri executate în ulei pe pânză sau cartoon ori în creion sau cărbune.

Peisajele lui Jimmy Stănescu ne oferă un spectacol cromatic ce induce privitorul într-o lume a sa: ”Iarna în mahala”, ”Stradă iarna”, ”Peisaj de iarnă”, ”Citadin”, ”Cazarma pompierilor”, ”Bărci pe Borcea” etc. Folosind doar culori de alb, albastru și griuri cu inserții discrete de maro sau negru, autorul realizează o cromatică ce degajă o notă de reflexie calmă, de eleganță, destăinuind starea sa lăuntrică, întrucât el preferă acorduri pline de liniște sens în care pune un mare accent pe muzicalitatea tonurilor.

În unele lucruri cum ar fi ”Dunărea la Ostrov” și altele, artistul chiar dacă folosește unele culori mai închise, le ”îmblânzește” prin folosirea proporțională și ingenioasă au unor nuanțe, reușind să redea vederii imagini calde și suave.

Peisagistica lui Jimmy Stănescu realizată prin culori ușor pastelate degajă o atmosferă melancolică și plină de poezie. Aici mai putem menționa și alte lucrări cum ar fi: ”Mesteceni”, ”Veneția” și ”Balcic”.

Expoziția cuprinde numeroase ”Nud”-uri executate în pastel sau cărbune, dar și o imagine deosebită intitulată ”Cele trei gratii”. Și la acest capitol pictorul reușește să redea cât mai fidel frumusețea trăsăturilor corpului feminin, ”dulceața” liniilor care întruchipează dragostea de frumos.

Imaginile cu clovni (”Clovn”, ”Arlechin”, ”Bătrânul clovn” și altele) sunt realizate într-o cromatică destul de reușită întrucât prin mânuirea perfectă a penelului sau al cărbunelui, el stabilește un raport corect între culori și stările sufletești ale eroilor săi.

Grafica este destinată cu precădere redării imaginii unor personalități precum Clark Gable, John Lennon, Nicolae Grigorescu, Salvator Dali, Mohamed Ali și alții, portrete de tinere, ori studii, toate foarte reușite din punct de vedere artiic.

Ansamblul lucrărilor expuse de Jimmy Stănescu în cele două săli expoziționale, degajă un lirism delicat și o prospețime deosebită, ele au simțul proporțiilor și al echilibrului, toate scoțând la iveală densitatea talentului său.

Expoziția de artă plastică a lui Jimmy Stănescu este o mare reușită, ea transmite o imagine afectivă, apropiind oamenii de magia imaginii pictate.

Constantin MITULESCU

Lasă răspuns »