Intervenţie la incendiu de autoturism pe A2
Un echipaj specializat de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu-Gară a acţionat pe autostrada A2, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul unui autoturism
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, incendiul a izbucnit din cauza unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător
În data de 05.05.2014, ora 11.46, Secţia de pompieri Lehliu-Gară a fost solicitată, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe autostrada A2, km 65+500, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism Fiat Punto, aparţinând numitului Stancu M.
Un echipaj profesionist de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu-Gară s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 18 de minute.
La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi mult fum la nivelul întregului autoturism, aflat pe banda de urgenţă.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, cauza probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
În urma incendiului, autoturismul a ars în proporţie de 100%. Conducătorul autoturismului, împreună cu ceilalţi doi pasageri, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind afectaţi de incendiu.
Intervenţii la inundaţii
Acţiunile de intervenţie ale pompierilor militari din 04.05.2014 la inundaţiile generate de căderile abundente de precipitaţii, au continuat şi în data de 05.05.2014, până la orele 19.20.
În data de 05.05.2014, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au continuat intervenţiile la inundaţiile din 04.05.2014, în localitatea Orăşti, comuna Frumuşani. Echipajele de pompieri au acţionat până la orele 19.20 pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie aparţinând numitului Ionel I., precum şi de pe un teren viran aparţinând administraţiei publice locale. Pentru revenirea la starea de normalitate, pompierii militari au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de muncă operativă şi trei motopompe.
Astăzi, o comisie mixtă, constituită prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, s-a deplasat în comuna Frumuşani pentru a evalua pagubele produse de căderile abundente de precipitaţii şi grindină.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Lt. Magearu Adriana – Telefon: 0758236044
Comentariile sunt inchise.