Intervenţie la incendiu în comuna Jegălia
Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea a acţionat pe raza localităţii Jegălia, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta violent, cu flacără şi fum dens la nivelul unei anexe gospodăreşti
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza neglijenţei unei persoane în vârstă de 70 de ani, care făcut focul în curte, în condiţii de vânt, l-a lăsat nesupravegheat, arderea propagându-se la o magazie de lemne din imediata vecinătate
Pompierii militari au acţionat eficient şi au reuşit în timp util să elimine posibilitatea extinderii arderii, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 80.000 de lei
În data de 14.04.2014, ora 11.52, un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza localităţii Jegălia, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodăreşti, aparţinând Nicoletei N..
La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi fum dens la nivelul unei magazii de lemne.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza neglijenţei unei persoane în vârstă de 70 de ani, care făcut focul în curte, în condiţii de vânt, l-a lăsat nesupravegheat, arderea propagându-se cu repeziciune la o magazie de lemne din imediata vecinătate.
Un echipaj profesionist de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate medie, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 25 de minute.
În urma incendiului au ars: magazia de lemne pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi (construită din lemn şi învelită cu plăci de azbociment), 3 metri cubi de lemne de foc şi un aragaz depozitat în respectiva anexă gospodărească, cât şi acoperişul unei case învecinate, pe o suprafaţă de aproximativ 2 metri pătraţi (acoperiş construit din lemn şi învelit cu plăci de ţiglă), valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de 2.000 de lei.
Pompierii militari au acţionat eficient şi au reuşit în timp util să elimine posibilitatea extinderii arderii la locuinţa proprietarului, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 80.000 de lei.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plt. maj. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850
Comentariile sunt inchise.