IPJ Călărași – Buletin informativ

Media 11:07 am - 22 aprilie, 2013 Comentariile sunt închise pentru IPJ Călărași – Buletin informativ

Infracțiuni rutiere

În ziua de 19 aprilie a.c., ora 16:56, agenți din cadrul Postului de Poliție Vasilați au depistat, pe D.J. 412, la intrarea în satul Nuci, pe G. Ștefan, de 18 ani, din localitate, in timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.

În seara de 19 aprilie a.c., ora 20.30, agenți din cadrul Secției 4 Dragalina au depistat pe strada Morarului pe T. Panait, de 61ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism marca Ford, fără a poseda permis de conducere.

În seara de 19 aprilie a.c., ora 20.30, agenți din cadrul Postului de Poliție Dragalina au depistat pe strada Păcii pe L. Ciprian, de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.

La data de 20 aprilie a.c., ora 04.50, agenți din cadrul Postului de Poliție Vâlcelele au depistat, pe D.J. 306, pe D. Mihai, de 21 ani, din comuna Dragoș Vodă, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Seat, fără a poseda permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că în jurul orei 03.00, D. Mihai a plecat de la prietenul său, M. Gheorghe, din comuna Dragoș Vodă, căruia i-a sustras autoturismul parcat în fața locuinței.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și furt.

La data de 21 aprilie a.c., ora 02.08, agenți din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit în trafic, la intersecția străzii Bulevardul Gării cu strada Pompieri, un autoturism marca Opel, condus de D. Cosmin, de 27 ani, din Călărași, care a prezentat o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Călărași, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În noaptea de 20/21 aprilie a.c., în jurul orei 04,35, agenți din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară și jandarmi au oprit pe D.N. 3 un autoturism marca Dacia Super Nova, condus de D. Mitică, de 26 ani, din comuna Lehliu, care avea o concentrație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Lehliu Gară, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate aceste cazuri, polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute și pedepsite de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Evenimente rutiere

În dimineața de 19 aprilie a.c., ora 07.10, în timp ce conducea autoturismul marca Ford pe bulevardul Republicii, din municipiul Călărași, N. Victor, de 25 ani, din Călărași, a surprins și accidentat grav pe O. Mircea, de 54 ani, din Călărași, care se deplasa cu bicicleta, în același sens de mers, și nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers.
Cercetările sunt continuate în cauză pentru determinarea tuturor cauzelor accidentului rutier.

În ziua de 20 aprilie a.c., ora 14.18, pe D.N. 31, în comuna Mînăstirea, C. Claudiu, de 27 ani, din municipiul Călărași, a condus un autoturism marca Renault și a surprins și accidentat grav pe C. Daniel, de 11 ani, din comuna Spanțov, județul Călărași, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără a se asigura.
Victima a fost transportată la un spital din municipiul București.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că șoferul posedă permis de conducere și nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ziua de 20 aprilie a.c., ora 16.00, pe DN 3, în afara localității Belciugatele, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că, I. Cecilia, de 32 ani, din comuna Lehliu, județul Călărași, a condus un autoturism marca Dacia Logan, și, pe fondul neatenției (alte preocupări în timpul deplasării), a pierdut controlul direcției de deplasare. Autovehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în partea stângă a sensului său de deplasare.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a pasagerilor I. Mihaela, de 24 ani, din București, A. Robert, de 3 ani, din comuna Lehliu, și V. Corina, de 25 ani, din București.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 21 aprilie a.c., ora 01:30, pe D.N. 4, în afara localității Budești, conducătorul unui autoturism marca BMW X5 a efectuat manevra de depășire a unui autobuz, condus de D. Marian, de 40 ani, din Oltenița, fără a păstra o distanță laterală suficientă față de autovehiculul depășit, pe care l-a acroșat. Din impact, autoturismul BMW a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune laterală cu un copac de pe marginea dreaptă a sensului de mers, după care a revenit pe carosabil, unde a lovit autobuzul.
Din accident a rezultat rănirea gravă a celor trei persoane aflate în autoturismului BMW, respectiv M. Alexandru, N. Ștefan, de 26 ani, și C. Costel, de 25 ani, toți din orașul Budești, județul Călărași, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Autoturismul a fost distrus în proporție de 80%, iar autobuzul în proporție de 5%.
Din primele cercetări efectuate de polițiști nu s-a putut stabili cine a condus autoturismul BMW, toți pasagerii fiind verificați și supuși recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cauză sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Curcani – suspecți de furt din locuințe, prinși de polițiști la scurt timp de la comiterea faptei / aceștia au încercat să se sustragă controlului, aruncând din căruță bunurile furate

În noaptea de 20/21 aprilie a.c., ora 05.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani au depistat, la ieșirea din comuna Șoldanu, un atelajul hipo în care se aflau trei bărbați, care nu au oprit la solicitarea oamenilor legii.
După o urmărire de aproximativ 1,5 km, timp în care din căruță au fost aruncate mai multe bunuri, atelajul hipo a fost imobilizat pe o stradă din satul Șoldanu, polițiștii reușind prinderea și identificarea celor trei bărbați, A. Vasile, de 28 ani, A. Costel, de 23 ani, și G. Aurel, de 23 ani, toți din orașul Budești, județul Călărași.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că atelajul hipo aparține lui A. Vasile, iar bunurile aruncate și recuperate de polițiști constau în pompă electrică de apă, un corp de pompă, cabluri electrice și o bicicletă.
Prin extinderea cercetărilor s-a constatat că bunurile au fost sustrase în cursul nopții din curtea locuinței lui D. Constantin, de 64 ani, din comuna Curcani, satul Sălcioara, și că există suspiciuni cu privire la implicarea bărbaților într-o altă faptă de furt, comis în noaptea de 16/17 aprilie a.c., dintr-o casă de vacanță din comuna Luica, județul Călărași. Polițiștii suspectează că A. Vasile, împreună cu I. Ionel, de 19 ani, din comuna Nana, județul Călărași, au sustras din acest imobil 1500 Euro, patru butelii și un aragaz portabil, un boiler, o unitate de calculator și alte bunuri de uz casnic, în valoare totală de 11000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70%.
Cei patru suspecți au fost reținuți de polițiștii Secției Rurale Curcani pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, fiind depuși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, urmând să fie propusă măsura arestării preventive.

Comentariile sunt inchise.