Fundulea – 150 kg de pește, fără documente, depistat de polițiști într-un autovehicul
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Fundulea au depistat în trafic, în ziua de 18 aprilie a.c., pe B. Vasile, de 42 ani, din comuna Mânăstirea, județul Călărași, care transporta cu un autoturism marca Dacia Solenza 150 kg de pește din speciile fitofag, caras și plătică, fără a avea asupra sa acte de proveniență. Bărbatul intenționa să-l comercializeze într-o piață din municipiul București.
Peștele, în valoare totală de 650 lei, a fost ridicat în vederea confiscării și predat la o societate comercială pentru valorificare, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, conform OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
•
Un bărbat din județul Ilfov, condamnat pentru furt, a fost depistat de polițiștii călărășeni și încarcerat
În baza datelor obținute, agenți din cadrul Postului de Poliție Lehliu au prins pe P. Petrică, de 36 ani, din comuna Afumați, județul Ilfov, urmărit național. În ziua de 18 aprilie a.c., polițiștii din Lehliu, în colaborare cu polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au depistat pe raza comunei Lehliu, județul Călărași, pe P. Petrică, din comuna Afumați, județul Ilfov, urmărit național întrucât se sustrăgea pedepsei cu închisoarea.
Judecătoria Însurăței, județul Buzău, a fost emis pe numele său, la data de 19 februarie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Bărbatul a fost reținut în vederea transferului în penitenciar.
•
Borcea – conducere sub influența alcoolului și fără permis / autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile
În ziua de 18 aprilie a.c., ora 01.00, V. Nicu, de 32 ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, a condus un autoturism marca Hyundai pe DN 3 B, în afara localității Borcea, județul Călărași, și, pe fondul neadaptării vitezei pe un sector de drum în curbă, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în afara drumului.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a bărbatului, care nu posedă permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice ( 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Polițiștii au întocmit în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și cu o alcoolemie peste limita stabilită de lege.
•
Călărași – pieton, accidentat ușor
În ziua de 18 aprilie a.c., ora 14.53, D. Dorinel, de 23 ani, din comuna Roseți, județul Călărași, a condus un autoturism marca Daewoo, pe strada Prelungirea București, din Călărași, și a accidentat ușor pe minora I. Mădălina, de 11 ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat pentru trecerea de pietoni.
Polițiștii au constatat că șoferul nu se afla sub influența alcoolului, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
•
Fundulea – moped, condus de un bărbat care nu posedă permis
Agenți din cadrul Poliției Orașului Fundulea au depistat în trafic, pe D.N. 3, în seara de 19 aprilie a.c., ora 19.10, pe H. Andrei, de 26 ani, din orașul Fundulea, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
•
Oltenița – acțiuni, desfășurate de polițiști pentru combaterea absenteismului școlar și cerșetoriei
– În ziua de 17 aprilie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii de proximitate din Oltenița au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, fiind verificate 3 unități de alimentație publică, din municipiul Oltenița, unde au fost depistați 7 elevi care absentau de la cursurile liceale.
Polițiștii au înaintat informări către unitățile de învățământ și părinții elevilor cu privire la aspectele constatate.
Acțiunile de acest gen vor fi continuate pentru prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile.
– În ziua de 18 aprilie a.c., polițiștii au desfășurat pe raza municipiului Oltenița o acțiune pentru combaterea actelor de cerșetorie și vagabondaj, fiind depistate 5 persoane care apelau la mila publicului.
Doi copii au fost încredințați familiilor, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Comentariile sunt inchise.