IPJ Călăraşi – Buletin de presă

Media 7:14 pm - 19 septembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru IPJ Călăraşi – Buletin de presă

 

Borcea – doi tineri au fost identificaţi de poliţişti după ce au produs distrugeri, cu pietre, unui autoturism

Poliţiştii Postului de Poliţie Borcea au identificat ieri pe doi tineri din localitate, care au aruncat cu pietre asupra unui autoturism în deplasare, producând mai multe distrugeri la nivelul plafonului, parbrizului şi unei oglinzi.

Din verificările efectuate a rezultat că, în noaptea de 12/13 septembrie a.c., C. Dumitru, de 22 ani, şi L. Ionuţ, de 21 ani, ambii din comuna Borcea, pe fondul unor probleme personale cu conducătorul autoturismului marca Cielo, M. Daniel, de 20 ani, au aruncat cu pietre asupra maşinii, care se deplasa pe DN 3B, apoi au fugit.

Cercetările efectuate de poliţiştii din Borcea au condus la identificarea suspecţilor, care au fost audiaţi în dosarul penal întocmit în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând să se propună soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.

·                              

Călăraşi – un tânăr a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fără să posede permis şi după ce a consumat alcool

În seara de 18 septembrie a.c., ora 23.45, C. Marian, de 25 ani, din comuna Dorobanţu, a fost depistat de poliţişti rutieri în timp ce conducea, pe strada Bărăganului, din municipiul Călăraşi, un autoturism marca Dacia, fără a poseda permis de conducere.

În urma testării sale cu aparatul alcotest, a rezultat o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

·                              

Olteniţa – Curcani – acţiune pentru prevenirea actelor ilicite de comerţ

Poliţişti din cadrul Biroului de Investigarea Fraudelor Olteniţa şi Secţiei Rurale Curcani au desfăşurat în data de 18 septembrie a.c. o acţiune pentru  prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi a activităţilor ilicite de comerţ, în zona localităţilor Curcani şi Olteniţa.

Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale potrivit Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, valoarea totală a amenzilor fiind de 10.000 lei.

Comentariile sunt inchise.