Suspecți de furt calificat, cercetați de polițiști în stare de reținere
Ulmeni – în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, prins în flagrant după ce a sustras mai multe bunuri, este suspectat de comiterea mai multor infracțiuni de furt / acesta a fost reținut
În noaptea de 13/14 februarie a.c., S. Nicolae, de 32 ani, din comuna Ulmeni, a fost prins în flagrant de polițiști din cadrul Secției Rurale Oltenița și jandarmi. Asupra acestuia au fost găsite, într-o geantă de voiaj, mai multe păsări și bucăți de sârmă, pe care le-a sustras din curtea unei localnice, respectiv dintr-un fost combinat. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Prin extinderea cercetărilor pentru stabilirea activității infracționale a bărbatului, polițiștii au constatat că acesta este suspect de furtul altor bunuri, din curtea unui bătrân din localitate, faptă comisă la sfârșitul anului 2012.
S. Nicolae a fost reținut ieri de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, fiind depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Oltenița, cu propunere de arestare preventivă.
·
Dor Mărunt – suspectul de furt din locuințe, prins cu ajutorul vecinului victimei, a fost reținut de polițiști
Polițiști din cadrul Secției Rurale Dor Mărunt au reținut, în seara de 18 februarie a.c., pe S. Mihai, de 27 ani, din comuna Lupșanu, județul Călărași, care a fost prins, cu o seară în urmă, în timp ce sustrăgea bunuri dintr-un imobil nelocuit din localitate.
În seara de 17 februarie a.c., ora 21.45, polițiștii au fost sesizați de A. Stelian, de 57 ani, din comuna Lupșanu, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în casa vecinului său, P. Silviu, de unde au sustras bunuri, iar unul din suspecți este încă în interiorul locuinței.
Polițiștii deplasați la fața locului au prins în flagrant pe M. Florin, de 16 ani, și pe S. Mihai, de 27 ani, ambii din comuna Lupșanu, care au fost conduși la sediul Poliției Orașului Lehliu-Gară pentru verificări.
Suspecții au recunoscut că au pătruns în interiorul locuinței prin forțarea unui geam și au sustras unelte de pescuit, pe care le-au transportat la domiciliul lui M. Florin, apoi au revenit pentru a-și continua activitatea infracțională, fiind surprinși de vecinul victimei și de polițiști.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, polițiști luând măsura reținerii pentru 24 de ore față de S. Mihai, urmând ca în cursul zilei de 19 februarie a.c., să fie prezentat Judecătoriei Lehliu Gară cu propunere de arestare preventivă sub aspectul infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii apreciază o astfel de atitudine implicată, de care a dat dovadă vecinul victimei, și îi încurajează pe toți cetățenii să se alăture eforturilor de prevenire a furturilor din domeniul public și privat, prin sesizarea de îndată a oricăror fapte antisociale de care iau cunoștință direct!
·
Cuza Vodă – trei bărbați, suspectați de săvârșirea mai multor furturi din locuințe, dependințe, societăți comerciale, au fost reținuți de polițiști
Ca urmare a cercetărilor efectuate de agenți din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă, au fost identificați și reținuți D. Marian, de 27 ani, D. Iulian, de 30 ani, și V. Costel, de 23 ani, toți din comuna Cuza Vodă, care, în perioada 08 – 11 februarie a.c., au sustras dintr-o magazie, aparținând unui bărbat din municipiul Călărași, anvelope, pompe injecție pentru tractor și autocamion, cabluri și alte obiecte, în valoare totală de peste 7000 lei.
Prin extinderea cercetărilor, polițiștii au constatat că aceștia sunt suspectați de comiterea altor trei furturi, comise de la începutul lunii februarie. Aceștia au sustras un aparat de sudură, panouri parazăpezi, dar și ancore de susținere a stâlpilor de înaltă tensiune, amplasați pe un tren agricol.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 65 % și restituit părților vătămate, suspecții fiind depuși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, urmând ca în cursul zilei de 19 februarie a.c. să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunerea de arestare preventivă.
·
Nana – depistat la volan, deși nu posedă permis, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei
La data de 17 februarie a.c., ora 02.50, polițiști și jandarmi au oprit în trafic, pe D.J. 402, pe raza comunei Nana, autoturismul marca Dacia 1307, condus de E. Cătălin, de 34 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere.
Deși emana halenă alcoolică, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest sau să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
·
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști / condamnat pentru tentativă de omor, depus în arest
Polițiști din cadrul Secției Rurale Tămădău Mare au pus în aplicare în după-amiaza de 18 februarie a.c., mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în aceeași zi de Tribunalul București, penumele lui R. Alexandru, de 31 ani, din comuna Tămădău Mare. Bărbatul, condamnat la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor, a fost depistat și predat escortei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, care l-a depus în arest.
Comentariile sunt inchise.