IPJ Călărași – Buletin de presă

Media 3:13 pm - 19 noiembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru IPJ Călărași – Buletin de presă

Oltenița – minori, prinși în flagrant de polițiști / aceștia transportau un cadru metalic, sustras dintr-o societate comercială

În după-amiaza de 18 noiembrie a.c., ora 15:35, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Urban Oltenița au observat că mai multe persoane transportau un cadru metalic tip platformă auto.
După urmărirea acestora, polițiștii au procedat la oprirea și identificarea lui D. Mădălin, de 14 ani, G. Theodor, de 12 ani, A. Ștefan, de 15 ani, și F. Cristian, de 14 ani, toți din municipiul Oltenița, din verificările efectuate rezultând că obiectul metalic, în valoare de aproximativ 2000 lei, a fost sustras din incinta unei societăți comerciale din localitate.
Cadrul metalic a fost recuperat și predat unității păgubite, urmând ca cercetările să fie continuate în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspecților.
·                           

Călărași – accident ușor

În ziua de 18 noiembrie a.c., ora 16.00, T. Ghiță, de 49 ani, din Călărași, a condus pe strada Eroilor un autoturism auto marca Dacia, iar la intersecția cu strada Grivița, nu a respectat semnificația indicatorului Oprire. Acesta a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Chevrolet, condus regulamentar pe strada Grivița de Z. Cătălin, de 28 ani, din Călărași, apoi autoturismul Dacia a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de P. Ioan, de 33 ani, din municipiul Timișoara.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui F. Olimpia, de 27 ani, și a lui C. Andreea, de 26 ani, ambele pasagere în autoturismul Chevrolet.


Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

·                            

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 18 noiembrie a.c., ora 11.30, agenți de poliție au depistat pe strada Năvodari, din municipiul Călărași, pe B. Dumitru, de 29 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Corsa.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii, eliberate în Germania, era expirată de la sfârșitul lunii octombrie 2012.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals.

·                            

La data de 19 noiembrie a.c., ora 10.30, agenți din cadrul Biroului Rutier Călărași au depistat pe strada Știrbei Vodă, din municipiul Călărași, pe M. Marcel, de 22 ani, din localitate, care conducea autoturismul marca Citroen, înmatriculat în Bulgaria, fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând să fie propusă soluție prin parchet.

Comentariile sunt inchise.