Poliţiştii au identificat un minor, bănuit de sustragerea mai multor bijuterii din aur dintr-o locuinţă de pe raza localităţii Mitreni/ prejudiciul cauzat, în valoarea de aproximativ 4500 lei, a fost recuperat în totalitate
În ziua de 30 iunie a.c., în jurul orei 12.30, agenţii Postului de Poliţie Mitreni au fost sesizaţi prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către V. Ştefăniţă, de 35 ani, din Comuna Mitreni, cu privire la faptul că în cursul zilei i-au fost sustrase mai multe bijuterii din aur, prejudiciul creat fiind de aproximativ 4500 lei.
Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate şi în baza unor date şi informaţii obţinute de agenţii Postului de poliţie, aceştia, au acţionat pe raza Municipiului Olteniţa, cu sprijinul unei patrule din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Olteniţa, unde a fost depistat şi identificat minorul V. Fănel, de 12 ani, din Comuna Mitreni, bănuit de comiterea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
În cauză a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
·
Olteniţa – Surprinşi de oamenii legii, după ce au sustras două telefoane mobile dintr-un rucsac aflat în curtea şcolii
Patrula formată din poliţişti ai Biroului Ordine Publică Urban Olteniţa a depistat în flagrant, în seara de 30 iunie a.c., în jurul orei 18.40, pe I. Mihai, de 19 ani şi D. Valentina, de 16 ani, ambii din Municipiul Olteniţa, tineri bănuiţi de
sustragerea a două telefoane mobile, marca IPHONE şi Vodafone, aparţinând minorilor R. Paul şi respectiv, P. Matei, ambii din Municipiul Olteniţa, telefoane ce se aflau într-un rucsac, în curtea unei şcoli din localitate.
Telefoanele au fost recuperate şi predate părţilor vătămate.
Eveniment rutier produs pe raza judeţului
În timp ce conducea autoturismul marca Mazda, proprietate personală, pe D.N. 3, în afara Comunei Vlad Ţepeş, ieri, 30 iunie a.c., în jurul orei 12.15, B. Nelu, de 46 ani, din Municipiul Bucureşti, pe fondul neadaptării vitezei într-un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi părăsind partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un copac.
Din accident a rezultat rănirea gravă a pasagerei B. Angela, de 44 ani, din Municipiul Bucureşti şi rănirea uşoară a conducătorului auto, ambii fiind transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
·
Depistat de poliţişti în timp ce conducea un tractor pe DN 3, fără a deţine permis de conducere
În ziua de 30 iunie a.c., în jurul orei 15.30, agenţii Postului de poliţie Independenţa au depistat pe D.N.3, pe D. Jenel, de 50 ani, din Comuna Dragoş Vodă, în timp ce conducea tractorul U650, cu care tracta 2 remorci, aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza aceleiaşi localităţi, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
·
Cuza-Vodă – Bănuit de sustragerea mai multor păsări din curtea unei consătene, identificat de lucrătorii de poliţie
Activităţile de investigare desfăşurate de către lucrătorii Postului de poliţie Cuza Vodă în cauza privind furtul de păsări din curtea locuinţei părţii vătămate V. Astaşa, de 43 ani, din Comuna Cuza Vodă, la data 27/28 iunie a.c., au condus la identificarea lui I. Marian, de 31 ani, din Comuna Cuza Vodă, persoană bănuită de comiterea faptei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Comentariile sunt inchise.