IPJ Calarasi – Buletin de presa

Media 11:35 am - 21 mai, 2014 Comentariile sunt închise pentru IPJ Calarasi – Buletin de presa

Călăraşi – trei bărbaţi, bănuiţi de tâlhărie, reţinuţi de poliţişti

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi au dispus ieri măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de 3 bărbaţi din municipiul Călăraşi, bănuiţi că au tâlhărit şi şantajat un tânăr.

Din cercetările efectuate rezultă că, la data de 09 mai a.c., S. Florin, de 18 ani, M. Adrian, de 27 ani, şi P. Iulian, de 33 ani, toţi din municipiul Călăraşi, ar fi exercitat violenţe asupra unui tânăr de 23 ani, din localitate, pentru a-l determina să le înmâneze o sumă de bani.

Prejudiciul a fost recuperat, iar cei trei agresori reţinuţi au fost depuşi de poliţişti în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentaţi astăzi parchetului, cu propunerea de fi dispuse şi alte măsuri preventive.

·                             

Urmărit internaţional, prins de poliţişti

La data de 20 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au prins, pe raza municipiului Călăraşi, pe I. Cristea, de 59 ani, din localitate, urmărit internaţional.

Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Călăraşi, în cursul lunii decembrie 2013, la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Persoana a fost transferată la Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.

·                             

Evenimente rutiere

La data de 20 mai a.c., S. Gheorghe, de 81 ani din comuna Gălbinaşi a pătruns cu bicicleta pe DJ 301, fără să se asigure, fiind lovit de un autoturism condus regulamentar de P. Florica, de 53 ani, din comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman.

Victima a fost transportată la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

·                             

La data de 20 mai a.c., M. Georgian, de 24 ani, din comuna Mitreni, judeţul Călăraşi, a condus un autoturism pe raza municipiului Olteniţa şi, pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de D. Marilena, de 31 ani, din Olteniţa.

 În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unei minore de 3 ani, pasageră în unul dintre autovehicule.

Victima a primit îngrijiri medicale la spital, fără a necesita internarea.

Ambii conducători au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări:

– Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să nu se angajeze în depăşiri decât după o temeinică asigurare!

– Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure corespunzător înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia doar după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă!

– Dacă circulaţi cu bicicleta pe drumul public, înaintea schimbării direcţiei de mers, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

Comentariile sunt inchise.