Măsura preventivă a controlului judiciar dispusă pentru cele 5 persoane din Comuna Dragalina, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune, tâlhărie și furt calificat
Urmare a activităților desfășurate în ziua de 12 martie a.c. de către polițiștii de investigații criminale, ce au condus la reținerea pe o durată de 24 de ore, a 5 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat și înșelăciune, fapte comise pe raza Comuna Dragalina, respectiv, B. Liviu, de 24 ani, C. Viorel, de 19 ani, G. Cristian, de 18 ani, C. Petre, de 23 ani și M. Petrică, de 24 ani, toți din localitatea Dragalina, jud. Călărași, ieri, 13 martie a.c., fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, față de aceștia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
·
Persoană condamnată la 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri depusă în penitenciar
În ziua de 13 martie a.c., agenți ai Postului de poliție Borcea, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași, au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Călărași, pe numele lui S. Marian, de 22 ani, din Comuna Borcea, persoană ce a fost depistată la domiciliul său de pe raza localității.
Tânărul condamnat la o pedeapsă de 2 ani si 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri a fost preluat de lucrătorii Serviciului Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, în vederea încarcerării.
Activități preventive desfășurate de oamenii legii pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar
În ziua de 13 martie a.c., intervalul orar 09.30 – 13.30, agenți de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Oltenița au organizat și desfășurat o acțiune pe linia menținerii ordinii și liniștii publice și crearea unui climat de siguranță publică în mediul urban.
Cu această ocazie au fost verificate 6 unități de alimentație publică și 4 săli de jocuri de noroc, fiind depistați și identificați 5 elevi care absentau de la cursuri.
·
Polițiști din cadrul Formațiunii de Ordine Publică Urban Budești au acționat ieri, 13 martie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, pe raza Orașului Budești și a localităților rurale arondate pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.
Oamenii legii au efectuat verificări în 5 unități de alimentație publică, aflate în zona adiacentă instituțiilor școlare și au identificat 6 elevi care absentau de la cursuri.
Urmare a celor două activități desfășurate, polițiștii au întocmit informări către unitățile de învățământ cu privire la aspectele constatate, iar părinții elevilor li s-a adus la cunoștință despre comportamentul negativ al acestora.
·
Bărbat bănuit că ar fi sustras din locuința unui consătean mai multe bunuri de uz casnic, identificat de polițiștii călărășeni
Activitățile de investigare și cercetare întreprinse de agenții Postului de poliție Ciocănești în cauza privind furtul unui televizor și a unei mese de la domiciliul părții vătămate D. Constantina, din Comuna Ciocănești, din data de 15/16 februarie a.c., au condus la identificarea lui A. Valentin, de 36 ani, din Municipiul Călărași, persoană bănuită de comiterea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80% și restituit părții vătămate.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt calificat.


Comentariile sunt inchise.