IPJ Calarasi – Buletin de presa

Media 7:53 pm - 24 ianuarie, 2014 Comentariile sunt închise pentru IPJ Calarasi – Buletin de presa

Sărulești – prins la pescuit, cu o plasă având ochiul sub dimensiunile minime legale

Agenți din cadrul Postului de Poliție Sărulești au prins în flagrant, în ziua de 23 ianuarie a.c., ora 14.00, într-un bazin piscicol din zonă, pe D. Gheorghe, de 35 ani, din localitate, care se afla pe luciul apei cu o cameră auto din cauciuc. Acesta a   introdus în bazin o plasă de pescuit din fir textil, cu intenția de a sustrage pește în vederea valorificării.

Bunurile folosite au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit în cauză sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

·                             

Acțiuni de prevenire a absenteismului școlar, desfășurate de polițiști în Oltenița, Budești și Lehliu

În ziua de 23 ianuarie a.c., polițiștii au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii publice și pentru crearea unui climat de siguranță publică în unitățile de învățământ și zonele adiacente, pentru prevenirea victimizării tinerilor și combaterea absenteismului școlar, pe raza municipiului Oltenița și a orașelor Budești și Lehliu Gară.

Au fost verificate 24 de unități de alimentație publică și săli de jocuri, unde au fost identificați 17 elevi de școală generală, gimnazială și de liceu, care absentau nemotivat de la cursuri.

Unitățile școlare și părinții elevilor au primit informări cu privire la aspectele constatate în timpul acțiunii, fiind efectuate demersuri pentru clarificarea situației a 12 elevi de la școala gimnazială din localitatea Răzvani, aflați în abandon școlar.

Polițiștii au depistat și 4 persoane care apelau la mila publicului, în zona magazinelor tip supermarket, care au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

·                             

Accident rutier, produs pe D.N. 3

În ziua de 23 ianuarie a.c., ora 07.15, V. Alexandru, de 22 ani, din comuna Curcani, județul Călărași, a condus un autoturism marca Dacia Logan, pe DN 3, în  afara localității Cuza Vodă, și, pe fondul nepăstrării unei distanțe suficiente, a intrat în coliziune față-spate cu un vehicul cu tracțiune animală, condus de A. Lucian, de 38 ani, din comuna Independenta, județul Călărași. 

În urma impactului, autoturismul marca Logan a fost proiectat într-un autoturism marca Skoda, care circula regulamentar din sens opus, fiind condus de B. Dumitru, de 73 ani, din municipiul Călărași.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a lui B. Dumitru și vătămarea corporală ușoară a lui V. Alexandru, a lui A. Lucian și a lui D. Tudorel, de 25 ani, pasager în atelajul hipo.

Conducătorii auto și căruțașul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind  negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru determinarea tuturor cauzelor producerii accidentului.

·                             

Condamnat pentru furt, la 4 ani de închisoare, depus în penitenciar

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au pus în aplicare, în după-amiaza de 23 ianuarie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în aceeași zi de Judecătoria Lehliu Gară pe numele lui R. Gheorghe, de 46 ani, din comuna Gălbinași.

 Bărbatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind preluat de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași și transferat în penitenciar.

Comentariile sunt inchise.