IPJ Călărași – Buletin de presă

Media 4:04 pm - 23 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru IPJ Călărași – Buletin de presă

Budești – Persoană surprinsă în flagrant de oamenii legii în timp ce încerca să sustragă cereale din remorca unui autovehicul

În ziua de 22 octombrie a.c., ora 16.00, patrula formată dintr-un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Budești și un jandarm, a surprins în flagrant pe T. Viorel, de 44 ani, din Orașul Budești, în timp ce încerca să sustragă cereale din remorca unui autotractor, condus de A. Iulian, de 30 de ani, din Municipiul Călărași, care se deplasa pe DJ 301, în apropiere de intersecția cu DN 4.
Întrucât persoana suspectă nu s-a suspus somației verbale, agentul de poliție a procedat la efectuarea a 3 focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, reușind prinderea și imobilizarea lui T. Viorel.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin parchet.


Călărași – Bărbat depistat la volanul unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și cu o alcoolemie peste limita legală

În ziua de 22 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, patrula formată din agenți de poliție ai Biroului Rutier și Biroului Ordine Publică Urban Călărași a depistat pe strada Aleea Centralei, pe M. Viorel, de 22 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Trafic, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și având o alcoolemie de 0,51 mg/ alcool pur în expirat. 
Bărbatul a fost condus la spital și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au stabilit că autoturismul aparține lui C. Petrică, de 22 ani, din Municipiul Călărași, pasager în dreapta față, care i-a încredințat autovehiculul, deși știa că nu posedă permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu o alcoolemie peste limita legală, fără permis de conducere și încredințare.


Călărași – Pieton, accidentat ușor

În ziua de 22 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, V. Elena, de 73 ani, din Municipiul Călărași s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Călărași, unde a declarat că a fost victima unui accident rutier produs în data de 18 octombrie a.c.
În urma verificărilor efectuate de către agenții Biroului Rutier Călărași s-a stabilit că C. Ion, de 50 ani, din Comuna Modelu, a condus în ziua de 18 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, autoturismul marca Dacia Logan, pe strada Aleea 5 Călărași, din localitate, iar la efectuarea manevrei de mers înapoi nu s-a asigurat și a surprins și accidentat pe V. Elena, de 73 ani, care a refuzat, la acel moment, să meargă la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 republicată, urmând a se propune soluție prin parchet.

Comentariile sunt inchise.