Fundulea – Persoane surprinse la furat în incinta unei întreprinderi/ Acestea au fost identificate de către polițiștii sosiți la fața locului
În ziua de 21 octombrie a.c., ora 16.30, Poliția Orașului Fundulea a fost sesizată telefonic de către C. Marian, de 58 ani, din Orașul Fundulea, angajat al unei întreprinderi din localitate, cu privire la faptul că a surprins în interiorul complexului două persoane necunoscute care încercau să sustragă cabluri electrice și care la vederea acestuia, au fugit, abandonând la fața locului o foarfecă de metal, un patent și mai multe chei fixe.
Cu ocazia deplasării la fața locului și în urma verificărilor întreprinse, polițiștii au stabilit identitatea celor două persoane suspecte, S. Gheorghe, de 38 de ani și P. Florin, de 22 de ani, ambii din Orașul Fundulea, care au fost depistați la aproximativ 500 m distanță de locul faptei.
Pe numele celor doi bărbați a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin parchet.
•
Oltenița – Minor depistat în trafic, în două rânduri în decursul aceleiași zile, la volanul unui autoturism
În ziua de 21 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, patrula formată din agenți de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Oltenița a oprit pentru control, pe strada Republicii din Municipiul Oltenița, autoturismul marca Alfa Romeo, condus de F. Narcis, de 17 ani, din Comuna Spanțov.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În decursul aceleiași zile, în jurul orei 17.15, patrula constituită din agenți ai Posturilor de poliție Ulmeni și Spanțov, în timp ce executa o acțiune pe linie de circulație rutieră pe raza Comunei Spanțov, a oprit pentru control, pe DN 31, pe raza localității Spanțov, autoturismul marca Alfa Romeo, condus de F. Narcis, de 17 ani, din Comuna Spanțov.
Pe numele minorului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
•
Fundulea – La volanul unui moped, neînmatriculat și fără permis de conducere
În ziua de 21 octombrie a.c., în jurul orei 10.15, agenți din cadrul Poliției Orașului Fundulea, au depistat pe I. Florin, de 26 de ani, din Comuna Tămădau Mare, în timp ce conducea pe strada Mihail Andricu, din localitatea Sărulești Gară, mopedul personal, neînregistrat și fără a poseda permis de conducere auto.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
Spanțov – Dosar penal întocmit de polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere
În ziua de 21 octombrie a.c., ora 16.20, agenții Posturilor de poliție Ulmeni și Spanțov, aflându-se în executarea unei acțiuni pe linie de circulație rutieră pe raza localității Spanțov, au oprit pentru control, pe strada Panduri, autoturismul marca Daewoo Cielo.
Procedând la verificarea conducătorului auto, N. Marian, de 24 ani, oamenii legii au stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal.
•
Dichiseni – Conducător de moped decedat în urma coliziunii cu o autoutilitară staționată
La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, pe DN3B, la km. 21+ 200 m, în interiorul localității Dichiseni, S. Gabriel, de 32 ani, din Municipiul Călărași, în timp ce conducea un moped, a schimbat direcția de mers către dreapta, intrând în coliziune cu o autoutilitară marca Iveco, ce se afla staționată în afara părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului de moped.
Victima purta cască de protecție la momentul producerii evenimentului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
Comentariile sunt inchise.