Prevenirea victimizării minorilor și a absenteismului școlar – acțiuni comune, desfășurate de polițiști, jandarmi și reprezentanți ATOP, în municipiul Călărași
În ziua de 15 octombrie a.c., în intervalul orar 08,30 – 12,00, polițiști de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Călărași, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică au efectuat o acțiune de prevenire și combatere a violenței în școli, a absenteismului școlar și de prevenire a consumului, deținerii, comercializării substanțelor psihoactive, în zona unităților de învățământ de pe raza municipiului Călărași.
Au fost depistați 16 elevi care absentau de la orele de curs, aceștia fiind predați conducerilor unităților școlare.
A fost constatată în flagrant o infracțiune de furt calificat, fiind identificați doi suspecți.
Polițiștii au verificat și opt unități de alimentație publică și internet cafe-uri și au participat la o întâlnire cu elevii clasei a – XI – a din cadrul Liceului Danubius Călărași, unde s-au purtat discuții pe tema prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
•
Minori, prinși în flagrant de polițiști, în timp ce sustrăgeau componente de la panourile fotovoltaice, montate pe acoperișul unei săli de sport din Călărași
O patrulă, formată din polițiști și jandarmi, a prins în flagrant, în ziua de 15 octombrie a.c., pe L. Claudiu, de 17 ani, și pe O. Alexandru, de 15 ani, din Călărași, după ce au sustras 408 foițe metalice, cu lungimea de un metru, de la 14 panouri fotovoltaice, montate pe acoperișul sălii de sport din incinta Liceului Danubius, din municipiul Călărași.
Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de re față de L. Claudiu, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunere de arestare preventivă.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul infracțiunii de furt calificat.
•
D.J. 301 – la volan, deși i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule
În după-amiaza de 15 octombrie a.c., ora 15.30, agenți din cadrul Postului de Poliție Fundeni au depistat, pe D.J. 301, un autoturism marca Dacia Logan, condus de B. Romică, de 32 ani, din comuna Plătărești, județul Călărași, căruia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
•
Oltenița – concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, prezentată de un conducător auto, la testarea cu etilotestul
În noaptea de 15/16 octombrie a.c., ora 0020, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Oltenița, un autoturismul marca VW, condus de S. Marian, de 45 ani, din comuna Radovanu, care a prezentat, la testarea cu aparatul etilotest, o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita stabilită de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Comentariile sunt inchise.