IPJ Calarasi – Buletin de presa

Media 8:10 pm - 8 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru IPJ Calarasi – Buletin de presa

Budești – șase persoane au fost reținute de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri

Pe raza orașului Budești a avut loc o acțiune, în ziua de 07 octombrie a.c., la care au participat polițiști de investigații criminale și de ordine publică, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale și jandarmilor.
Au fost puse în executare 6 mandate de aducere privind pe S. Doinița, de 31 ani, pe C. Mitică, de 43 ani, pe L. Radu, de 45 ani, pe V. Vasilica, de 26 ani, pe P. Ionuț, de 23 ani, și pe P. Petruța, de 57 ani, toți din orașul Budești, județul Călărași.
Aceștia sunt suspectați de polițiști de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce au provocat un scandal, pe stradă, pe raza orașului Budești, la sfârșitul lunii septembrie a.c., în timpul căruia s-au agresat reciproc și au spart geamurile unui autoturism și unor imobile.
Față de cei șase suspecți a fost dispusă ieri măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Judecătoriei Oltenița, cu propunerea de arestare preventivă.
Persoanele au fost depuse în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.


Dor Mărunt – la volan, fără permis și sub influența alcoolului

În ziua de 07 octombrie a.c., ora 15.00, agenți din cadrul Postului de Poliție Vîlcelele au depistat pe D.J. 306 pe A. Alin, de 24 ani, din comuna Dor Mărunt, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, fără a poseda permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Valabilitatea numerelor de înmatriculare era expirată din data de 05.10.2013.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Comentariile sunt inchise.