IPJ Calarasi – Buletin de presa

Media 11:48 am - 20 august, 2013 Comentariile sunt închise pentru IPJ Calarasi – Buletin de presa

Conducătorul auto, care a lovit un atelaj hipo, pe DN 3, avea o concentrație alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat

În seara de 19 august a.c., în jurul orei 21.00, B. Constantin, de 44 ani, din municipiul București, a condus o autoutilitară marca Fiat, pe D.N. 3, în interiorul comunei Lehliu, și a lovit din spate un atelaj hipo nesemnalizat, condus în același sens de P. Mihai, de 54 ani, din comuna Lehliu.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto, care emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Lehliu-Gară, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.


Evenimente rutiere, soldate cu persoane rănite ușor

În ziua de 19 august a.c., ora 11.30, S. Tudor, de 55 ani, din comuna Perișoru, a condus pe raza localității un autoturism marca Dacia 1310 și, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de T. Nuța, de 58 ani, din comuna Perișoru.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a femeii care conducea atelajul.
În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.


În după-amiaza de 19 august a.c., ora 16.55, pe strada Zăvoiului, la intersecția cu strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, Ș. Georgiana, de 39 ani, din Călărași, a condus un autoturismul marca Daewo Matiz și, pe fondul neacordării priorității de trecere, a lovit un moped, condus de B. Sorin, de 25 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului mopedului.
Polițiștii, deplasați la fața locului, au constatat că tânărului, care conducea mopedul, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule și se afla sub influența alcoolului (0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând să fie propusă soluție prin parchet.


În această dimineață, în jurul orei 07.50, Ș. Mihai, de 68 ani, din Călărași, a condus un autoturism marca Opel, pe strada Eroilor, și, la intersecția cu strada Grivița, din municipiul Călărași, nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire”, pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia, condus regulamentar de T. Vasile, de 57 ani, din Călărași.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului Dacia și a pasagerei în acesta, T. Virginia.
Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentariile sunt inchise.