Urmărit național, prins de polițiști și depus în arest
Agenți de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani și jandarmi au prins, în ziua de 03 august a.c., pe raza comunei Șoldanu, județul Călărași, pe P. Vasile, de 39 ani, din comuna Luica, județul Călărași, persoană urmărită național din data de 19 mai a.c..
Bărbatul, care se sustrăgea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis pe numele său de Judecătoria Oltenița, a fost prezentat instanței de judecată pentru confirmarea măsurii preventive.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
•
1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat – concentrație alcoolică prezentată de un conducător auto, identificat în trafic de polițiști, pe raza comunei Spanțov
Agenți din cadrul Postului de Poliție Spanțov au depistat în trafic, în seara de 02 august a.c., un autoturism marca Opel, condus de I. Constantin, de 57 ani, din comuna Spanțov, care a prezentat, la testarea cu aparatul alcooltest, o concentrație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii sancționate de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
•
Alte infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști
La data de 03 august a.c., ora 01.00, agenți de poliție rutieră și ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat, pe strada Prelungirea București, pe T. Claudiu, de 26 ani, din municipiul Călărași, care conducea un autoturism marca Volskwagen, deși avea o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
•
În seara de 03 august a.c., în jurul orei 2330, agenți din cadrul Postului de Poliție Chirnogi au oprit, pe D.N. 41, un moped condus de S. Marian, de 18 ani, din comuna Radovanu, județul Călărași, care nu posedă permis de conducere.
•
La data de 04 august a.c., ora 02.15, agenți din cadrul Serviciului Rutier Călărași, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe DN 3B, pe raza comunei Modelu, au depistat pe V. Mircea, de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism marca Renault, fără a poseda permis de conducere.
•
În după-amiaza de 04 august a.c., ora 14:00, agenți din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Oltenița au depistat pe raza comunei Ulmeni, județul Călărași, un autoturism marca Alfa Romeo, condus de E. Marian, de 28 ani, din comuna Spanțov, județul Călărași, care nu posedă permis de conducere.
•
În seara de 03 august a.c., ora 2350, genți de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au oprit în trafic, pe strada Al. Iliescu, un autoturism marca Renault, condus de A. Aurel, de 45 ani, din localitate, care, deși emana halenă alcoolică, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei.
În toate aceste situații, polițiștii au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii de infracțiuni pedepsite de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
•
Evenimente rutiere
În timp ce conducea un autoturism marca BMW, în seara de 02 august a.c., ora 23.30, pe D.J. 303, în afara comunei Sărulești, pe fondul vitezei neadaptate pe un sector de drum în curbă, B. Florin, de 19 ani, din orașul Fundulea, județul Călărași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autovehiculul părăsind partea carosabilă și răsturnându-se.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
•
La data de 03 august a.c., ora 03.00, pe D.N. 3, în afara localității Nucetu, comuna Lupșanu, A. Ștefan, de 24 de ani, din comuna Ileana, județul Călărași, conducea autoturismul marca Dacia 1310, și, pe fondul consumului de alcool (0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat) și al nerespectării regulilor privind mersul înapoi, a lovit cu partea din spate a autoturismului pe B. Nicoleta, de 16 ani, din comuna Lupșanu. Minora a fost rănită ușor.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat ulterior, pe raza comunei Ileana.
În ambele cazuri au fost demarate cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor în care au avut loc evenimentele rutiere, urmând să fie propuse soluții prin parchet.
Comentariile sunt inchise.