Budești – 6 persoane suspecte au fost depistate în flagrant de către polițiști în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri din metal din curtea unei locuințe
În timp ce efectuau activități specifice pe raza Orașului Budești, agenți din cadrul Poliției Orașului Budești, împreună cu un jandarm, au surprins în flagrant, în după-amiaza zilei de 26 iunie a.c., ora 17.00, pe G. Marian, de 19 ani, S. Marius, de 26 ani, F. Marius, de 17 ani, I. Alexandru, de 17 ani, B. Eduard, de 13 ani și T. George, de 16 ani, toți din Orașul Budești, județul Călărași, în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri metalice (panouri și țevi), din curtea locuinței părții vătămate I. Mihai, de 48 ani din aceeași localitate.
Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și predate părții vătămate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările continuă față de cei 6 suspecți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora, să se propună soluție prin parchet.
•
Identificați de oamenii legii după ce au comis mai multe infracțiuni de furt din locuință pe raza Orașului Fundulea
În urma activităților de investigare desfășurate în cauzele privind 4 furturi din locuințe, comise în perioada mai-iunie a.c., pe raza Orașului Fundulea, în dauna părților vătămate N. Marian, R. Teodor, B. Gheorghe și M. Gabriel, ofițerii Formațiunii de Investigații Criminale Fundulea au probat activitatea infracțională și au identificat pe N. Lucian, de 27 ani, din Comuna Glina, județul Ilfov, R. Florin, de 21 ani și P. Costel, de 13 ani, ambii din Orașul Fundulea, județul Călărași, suspecți de comiterea faptelor.
Bunurile sustrase au fost recuperate în proporție de 70% și predate părților vătămate.
Pe numele celor 3 persoane suspecte, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
O persoană a decedat după ce s-a răsturnat cu tractorul în câmp/ Acesta nu poseda permis de conducere
În ziua de 26 iunie a.c., ora 19.19, lucrătorii Secției 2 Poliție Rurală Oltenița au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către D. Lenuța, de 35 de ani, din Comuna Căscioarele, județul Călărași, cu privire la faptul că, pe raza aceeași localități s-a produs un accident rutier.
Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că la o distanță de aproximativ 650 m față de localitatea Căscioarele, pe un teren agricol, se afla un tractor marca U650, cu remorcă, ce prezenta urme de avariere, iar pe sol, a fost găsit decedat S. Ion, de 33 ani din Comuna Căscioarele, ce prezenta urme vizibile de leziuni pe cap și pe corp.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar tractorul și remorca aparțin unchiului acestuia, D. Gheorghe, din aceeași localitate, pe care le-a luat fără știrea acestuia, cu intenția de a transporta o cantitate de trifoi de pe câmp. Pe fondul neatenției și a lipsei de experiență în conducere, într-o vale abruptă, acesta a pierdut controlul volanului, răsturnându-se.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Călărași, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
Călărași – Depistat în trafic, la volanul unui autovehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și cu o alcoolemie peste limita legală
În noaptea de 26 iunie a.c., în jurul orei 03.00, patrula formată din agenți din cadrul Biroului Rutier și Biroului Ordine Publică Urban Călărași a depistat pe strada Prelungirea București, din Municipiul Călărași, pe V. Gheorghiță, de 24 ani, din Comuna Modelu, în timp ce conducea autovehiculul marca Honda, neînregistrat și fără a poseda permis de conducere.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1.15mg/l alcool în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 republicată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin parchet.
•
Dosare penale întocmite de oamenii legii la regimul rutier
Agenți ai Biroului Rutier Călărași au depistat ieri, 26 iunie a.c., ora 19.10, pe strada Locomotivei, din Municipiul Călărași, pe D. Lucian, de 44 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz, proprietatea unei societăți comerciale, având permisul de conducere reținut din data de 23 iunie a.c.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
În seara de 26 iunie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au oprit pentru control, pe DC 52, pe raza Comunei Tămădău Mare, mopedul marca Yamaha, condus de C. Constantin, de 45 ani, din Comuna Valea Mare, Județul Vâlcea.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mopedul nu este înregistrat în evidențele Primăriei Comunei Tămădău-Mare, iar conducătorul mopedului nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Pe numele bărbatului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, faptă prevăzută și sancționată de O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Comentariile sunt inchise.