Municipiul Călărași – acțiune pentru protejarea populației împotriva actelor ilicite de comerț
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Călărași și jandarmi au desfășurat, în ziua de 07 iunie a.c., în intervalul orar 09,00-12,00, o acțiune de prevenire și combatere a comerțului ilicit, pe raza municipiului Călărași, în timpul căreia au verificat 26 de societăți comerciale și au constatat 17 contravenții, dintre care 14 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 la Legea 61/1191 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 2740 lei, fiind ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1390 lei.
Exemplu:
– A. Cristina, de 43 ani, și O. Flori, de 18 ani, din municipiul Călărași, au fost sancționate de oamenii legii întrucât ofereau spre vânzare obiecte vestimentare și țigarete, fără a deține documente legale, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.
•
Evenimente rutiere
În ziua de 07 iunie a.c., în jurul orei 19.10, pe Bulevardul Republicii, din municipiul Oltenița, R. Aurică, de 53 ani, din comuna Curcani, județul Călărași, conducea autoturismul marca Opel și, pe fondul neatenției în conducere, a surprins și accidentat ușor pe B. Daniela, de 49 ani, din Oltenița, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc semnalizat corespunzător.
În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
•
La data de 08 iunie a.c., ora 02.55, pe raza comunei Vâlcelele, C. Manda, de 38 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism marca Toyota, a accidentat mortal pe A. Dumitru, de 42 ani, din Vâlcelele, care era căzut cu bicicleta pe partea carosabilă.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
•
În seara de 08 iunie a.c., în jurul orei 2000, N. Mihaela, de 40 ani, din Oltenița, în timp ce conducea un autoturism marca Peugeot pe strada Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Spiru Haret, din municipiul Oltenița, a efectuat viraj la stânga, fără a acorda prioritate de trecere minorei P. Ana, de 13 ani, din localitate, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni și a căzut în încercarea de a se feri de autoturism.
Fata s-a lovit la picior, fiind transportată la Spitalul Oltenița, unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
•
În seara de 09 iunie a.c., ora 20.15, în timp ce conducea un autoturism marca Daewoo, pe strada Panduri, din municipiul Călărași, M. Nicolae, de 28 ani, din Călărași, a surprins și accidentat ușor pe minorul I. Ionuț, de 6 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
•
În seara de 09 iunie a.c., ora 22.00, D. Victor, de 18 ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen pe strada Aleea Bisericii, din Călărași, nu a respectat semnificația indicatorului ,,Oprire” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Ford, care se deplasa regulamentar pe strada Victoriei, fiind condus de S. Valentin, de 21 ani, din Călărași.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui C. Anca și a lui D. Elena, pasagere în cele două autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
•
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
În ziua de 08 iunie a.c., ora 1430, agenți din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Oltenița au depistat pe raza comunei Spanțov pe F. Cosmin, de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.
•
În seara de 08 iunie a.c., ora 20:30, agenți din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au depistat pe raza comunei Sohatu, județul Călărași, un moped condus de N. Constantin, de 19 ani, din comuna Cernica, județul Ilfov, care nu posedă permis de conducere.
•
În ziua de 09 iunie a.c., ora 05.00, agenți din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat pe strada București pe A. Marian, de 47 ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, având o concentrație alcoolică de 0,52 mg/l alcool în aerul expirat.
•
În ziua de 09 iunie a.c., ora 19.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Călărași a oprit în trafic, pe raza comunei Borcea, un autoturism marca Dacia, condus de A. Stan, de 79 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere.
În toate aceste situații au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute și pedepsite de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
•
Călărași – flagrant / doi tineri au fost prinși de polițiști și jandarmi în timp ce sustrăgeau benzină din rezervorul unui autovehicul
La data de 09 iunie a.c., ora 02.00, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Urban Călărași și jandarmi au prins în flagrant pe R. Ștefan, de 19 ani, și pe L. Marius, de 20 ani, din Călărași, care, prin forțarea bușonului, 9 litri de benzină din rezervorul unui autoturism parcat pe strada Bărăganului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând să fie continuate cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspecților.
Comentariile sunt inchise.