IPJ Calarasi – Buletin de presa

Media 8:57 pm - 9 mai, 2013 Comentariile sunt închise pentru IPJ Calarasi – Buletin de presa

Cuza Vodă – mandat, pus în executare de polițiști

Agenți din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă și Serviciului de Investigații Criminale Călărași au pus în aplicare, la data de 08 mai a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
B. Ion, de 47 ani, din comuna Cuza Vodă, condamnat la 1 an si 4 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere, se sustrăgea executării pedepsei, fiind depistat și „ridicat” de polițiști de la locuința unor rude.
Acesta a fost depus la Penitenciarul de Maximă Siguranța Slobozia în vederea executării pedepsei.

Bărbatul din comuna Roseți, care a accidentat mortal un pieton și a părăsit locul faptei, fiind sub influența alcoolului, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

G. Cătălin, de 35 ani, din comuna Roseți, județul Călărași, care, în seara de 04 mai a.c., a accidentat mortal, pe raza comunei Dichiseni, pe un bărbat de 37 ani, a rănit ușor pe un altul și a părăsit fața locului, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a fost prezentat ieri Judecătoriei Călărași, care a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile.
Bărbatul a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Călărași – conducător auto, reținut de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

În ziua de 08 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Călărași au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de D. Nicolae, de 33 ani, suspectat de săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Reamintim că, în dimineața de 05 mai a.c., ora 05.05, acesta a fost depistat de agenții de poliție pe strada Eroilor, din Călărași, după ce a condus un autoturism marca Opel și, pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, a intrat în semaforul electric pentru pietoni. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Călărași unde, în prezența polițiștilor și a cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de probe biologice.
D. Nicolae a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași, urmând ca astăzi să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă.

Infracțiuni la regimul circulației rutiere, constatate de polițiști

În dimineața de 08 mai a.c., ora 05.00, agenți din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat pe strada Prelungirea București pe C. Marius, de 19 ani, din comuna Borcea, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Peugeot, fără a poseda permis de conducere.

Agenți din cadrul posturilor de poliție Luica și Șoldanu au depistat în trafic, în ziua de 08 mai a.c., ora 16.50, un moped condus de D. Ovidiu, de 19 ani, din localitate, care circula pe D.J. 403, pe raza comunei Șoldanu, fără a poseda permis de conducere.

În noaptea de 08/09 mai a.c., ora 02.00, agenți din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au depistat pe raza comunei Vlad Țepeș pe B. Vasile, de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Opel, fără a poseda permis de conducere.

În toate cele trei situații polițiștii au întocmit dosare penal conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru conducerea unor autovehicule de către persoane care nu posedă permise de conducere. 

Comentariile sunt inchise.