Un autobuz în care se aflau 15 persoane a derapat și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea DN 31, la ieșirea din comuna Chiselet
Paramedicii SMURD au intervenit rapid pentru preluarea și acordarea primului ajutor mai multor persoane, victime ale accidentului rutier
În autobuz se aflau 15 persoane, iar în urma accidentului au rezultat trei victime, una dintre persoane a fost preluată de un echipaj SMURD, celelalte de către SAJ
În data de 26.03.2013, ora 21.33, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de intervenție Chiselet a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să acționeze pe DN 31, la ieșirea din localitatea Chiselet, pentru preluarea și acordarea primului ajutor mai multor persoane, care suferiseră mai multe traumatisme în urma producerii unui accident rutier.
Potrivit primelor constatări, un autobuz (marca ISUZU, înmatriculat în București, care efectua o cursă pe ruta Oltenița – Mânăstirea) în care se aflau cincisprezece persoane, a derapat, a ieșit în decor, ajungând într-un șanț.
La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD și a celor două echipaje S.A.J. la locul accidentului, au fost identificate trei victime.
O persoană de sex feminin, Mariana G., în vârstă de 55 de ani, care prezenta suspiciune de fractură la nivelul claviculei și membrului inferior stâng, echimoze faciale și acuza dureri toracice și abdominale, a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale și a transportat-o de urgență la spital.
Celelalte două victime rezultate din accidentul rutier, Daniela C. și Niculina V. au fost preluate de echipaje ale S.A.J., care le–au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior și acestea fiind transportate la spital.
La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Chiselet, pentru a lua măsurile de protecție necesare în vederea eliminării pericolului izbucnirii unui incendiu.
Pompierii militari au decuplat bornele acumulatorilor de la respectivul mijloc de transport și au verificat dacă există scurgeri de combustibili din rezervor.
Comentariile sunt inchise.