Intervenţie SMURD cu descarcerare

Media 1:30 pm - 10 iunie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Intervenţie SMURD cu descarcerare

plt belciug catalinDouă echipaje specializate de intervenţie din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze în localitatea Siliştea, comuna Valea Argovei, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care a suferit traumatisme, după ce şi-a prins piciorul sub propriul autoturism

În data de 08.06.2014, ora 00.21, un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Siliştea, comuna Valea Argovei, pentru preluarea şi acordarea primului ajutor unei persoane de sex masculin, Marian P., în vârstă de 59 de ani, care a suferit un  traumatism la nivelul membrului inferior drept, după ce şi-a prins piciorul sub propriul autoturism, în încercarea de a ridica singur partea din faţă a autoturismului, care rămăsese înţepenit pe malul bălţii Siliştea, pe un teren mâlos. 

La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD şi a echipajului de descarcerare, persoana era conştientă şi prezenta traumatism la nivelul membrului inferior drept, în zona gambei şi suspiciune de fractură, având piciorul prins sub partea din faţă a autovehiculului.

Pompierii militari din cadrul echipajului de descarcerare au calat autoturismul, l-au ridicat cu ajutorul corzilor de salvare şi au extras victima, pe care au predat-o echipajului de prim ajutor SMURD.

Paramedicii SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au acordat primul ajutor persoanei, i-au efectuat hemostază şi i-au aplicat pansament compresiv, i-au aplicat atelă vacuum asupra membrului accidentat, ulterior aceasta refuzând transportul la o unitate spitalicească.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plt. maj. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

Comentariile sunt inchise.