Intervenție pirotehnică pentru asanarea muniției rămasă neexplodată

Media 3:54 pm - 20 noiembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru Intervenție pirotehnică pentru asanarea muniției rămasă neexplodată

Un cetățean din comuna Perișoru a descoperit în timp ce efectua lucrări agricole în propria curte mai multe elemente de muniție rămasă neexplodată. 

Specialiști pirotehniști din cadrul I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit prompt și au înlăturat pericolul

În data de 19.11.2012, ora 13.15, un echipaj de specialiști pirotehniști din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași s-a deplasat în localitatea Perișoru, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată și transportul mai multor proiectile explozive (8 elemente de muniție de calibru 120 mm).
Respectivele elemente de muniție au fost descoperite de Marin I. în timp ce săpa în propria gospodărie. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială și au ridicat  proiectilele respective, pe care le-au depozitat în vederea distrugerii.

Recomandări:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași recomandă cetățenilor, ca în momentul în care descoperă elemente de muniție rămasă neexplodată, să anunțe de urgență organele de poliție, autoritățile administrației publice locale sau  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei ” al județului Călărași la numărul de urgență 112.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei ” al județului Călărași recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri: să nu miște de pe locurile pe care se află elementele de muniție descoperite; să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici (societățile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniție descoperite; să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite; să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite;
 
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Știrbei” Călărași
Plt. maj. Tătăranu Ștefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

Comentariile sunt inchise.