În această dimineață la 07.47
Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Chiselet au fost solicitați să intervină la un incendiu soldat cu două victime în localitatea Vărăști
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui conductor electric defect și neizolat corespunzător (improvizație)
În urma unui incendiului, un bărbat de 37 de ani și copilul acestuia în vârstă de 2 ani și 7 luni și-au pierdut viața, trupurile acestora fiind găsite carbonizate în dormitorul casei, de către pompierii militari
În data de 06.12.2013, ora 07.47, un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Chiselet a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să acționeze pe raza localității Vărăști, comuna Dorobanțu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei locuințe, situată pe strada principală, la intrarea în localitate.
La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta violent și cu fum dens la nivelul dormitorului locuinței, unde au fost identificate două persoane decedate, carbonizate, un bărbat în vârstă de 37 de ani și copilul acestuia, un băiețel în vârstă de 2 ani și 7 luni. Cei doi se aflau pe podea, în apropierea ușii, copilul fiind îmbrățișat de tatăl său.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui conductor electric defect și neizolat corespunzător (improvizație).
Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Chiselet s-a deplasat la această intervenție cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită, APCA, acționând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 30 de minute.
În urma incendiului au ars: dormitorul locuinței (elemente de mobilier, materiale textile și aparatură electrocasnică), urmând a fi stabilită cu exactitate valoarea pagubelor materiale.
Recomandări ale I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași pe timpul sezonului rece
Pentru preîntâmpinarea unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuințelor și gospodăriilor cetățenești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași recomandă cetățenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire: nu suprasolicitați instalațiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeași sursă (prelungitor, priză) în același timp deoarece conductorii se încălzesc și izolația se topește, producând scurtcircuitul electric; nu lăsați aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiți, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu; nu amplasați conductorii electrici aflați sub tensiune sub covoare, mochete sau preșuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora; nu utilizați aparate electrice improvizate sau conductori electrici deteriorați sau neizolați corespunzător; pentru remedierea aparatelor și instalațiilor electrice defecte apelați la specialiști sau la persoane autorizate; nu amplasați perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte ușor; nu suprasolicitați sobele cu acumulare de căldură și nu lăsați mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor; nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.); nu depozitați materiale combustibile (lemne, carburanți) în podurile locuințelor; nu utilizați coșuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic față de materialele combustibile din construcția locuințelor; înainte de utilizare, sobele și coșurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecțiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.); pe timpul funcționării mențineți ușița focarului închisă, iar în fața sobelor amplasați o cutie metalică de protecție în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse; depozitați cenușa și jăraticul în gropi speciale, iar în condiții de vânt stingeți-le cu apă; nu construiți sobele și coșurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcție care pot lua foc; stingeți focul din sobe înainte de culcare; atenție la prezența monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coșurile de fum neinstalate sau neîntreținute corespunzător; monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) și de aceea nu poate fi sesizat, inhalarea lui putând să vă ucidă.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Știrbei” Călărași
Plt. maj. Tătăranu Ștefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850
Comentariile sunt inchise.