Intervenţie la incendiu de locuinţă în localitatea Modelu

Media 10:08 pm - 29 aprilie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Intervenţie la incendiu de locuinţă în localitatea Modelu

Un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a acţionat în comuna Modelu, pe strada Mecanizatorului, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta cu fum dens la nivelul unui tablou de distribuţie a energiei electrice al unei locuinţe

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui tablou electric defect sau suprasolicitat   

Pompierii militari au acţionat eficient şi au reuşit în timp util să elimine posibilitatea extinderii arderii, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei, pagubele fiind estimate la 200 de lei

În data de 28.04.2014, ora 14.57, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza localităţii Modelu, pe strada Mecanizatorului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unui tablou electric de distribuţie, situat în holul unei locuinţe (proprietate individuală aparţinând Marinei I.).

La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta cu degajare de fum dens la nivelul holului locuinţei respective.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui tablou electric defect sau suprasolicitat.    .

Un echipaj profesionist de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 20  de minute.

În urma incendiului s-a degradat tabloul electric de distribuţie a energiei electrice şi au ars circa 10 metri pătraţi izolaţie din polistiren de pe holul locuinţei şi aproximativ 5 metri lineari de material plastic (izolaţia conductorilor electrici).

Pompierii militari au acţionat eficient şi au reuşit în timp util să elimine posibilitatea extinderii arderii, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 200 de lei.       

Intervenţie la incendiu de autocamion pe Varianta Nord

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au acţionat pe raza municipiului, pe Varianta Nord, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul cabinei unui autocamion

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului,se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui cablu electric defect şi neizolat corespunzător     

În data de 28.04.2014, ora 16.40, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Varianta Nord, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unui autocamion (înmatriculat în judeţul Călăraşi), proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale din localitate.

La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi mult fum la nivelul cabinei autocamionului, existând risc de propagare la întreg autovehiculul.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui cablu electric defect şi neizolat corespunzător din compunerea instalaţiei electrice a maşinii.   .

Un echipaj profesionist de stingere din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 25 de minute.

În urma incendiului a ars cabina respectivului autocamion în proporţie de 50 %, fiind înregistrate pagube materiale în valoare de aproximativ 15.000 de lei, valoarea bunurilor salvate de către pompierii militari fiind estimată la suma de aproximativ 65.000 de lei

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plt. maj. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

 

Comentariile sunt inchise.