Intervenție la incendiu de locuinţă în localitatea Chirnogi în urma exploziei unei butelii

Media 10:43 am - 19 decembrie, 2020 0

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, timp de o oră şi 40 de minute pentru lichidarea incendiului

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs în urma exploziei unei butelii, fiind afectate trei încăperi ale imobilului

În data de 19.12.2020, ora 08.16, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Chirnogi, pe strada Pietruită, pentru stingerea unui incendiu de locuinţă, proprietate individuală.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul a trei camere ale imobilului şi la acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 110 metri pătraţi, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflata în imediata apropiere.
În urma incendiului, o singură persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 50 de ani (proprietara locuinţei) a avut nevoie de îngrijiri, aceasta suferind arsuri la nivelul membrelor superioare şi inferioare.
La faţa locului s-au deplasat: un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj al Ambulanţei care au acordat îngrijiri victimei, iar ulterior s-a deplasat la incendiu şi un elicopter încadrat cu echipaj SMURD din Capitală.
Elicopetrul SMURD a preluat persoana în stare de conştienţă şi a transportat-o la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Pompierii militari din cadrul Detaşaemntului Olteniţa s-au deplasat rapid la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră şi 40 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs în urma exploziei unei butelii, fiind afectate trei încăperi ale imobilului şi acoperişul.
Pompierii militari au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate locuinţe, anexe şi bunuri materiale situate în imediata vecinătate.

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi
pentru sezonul rece
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire: nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză) în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu; nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora; nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător; pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate; nu amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor; nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor; nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.); nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi, hârtie) în podurile locuinţelor; nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor; înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.); pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse; depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă; nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc; atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător; monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.
Țineți cont de aceste sfaturi, vă pot proteja familia și bunurile dumneavoastră!
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plt. adj. şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Lasă răspuns »