Intervenţie la incendiu de anexe gospodărești în localitatea Borce

Media 12:31 am - 30 iunie, 2016 Comentariile sunt închise pentru Intervenţie la incendiu de anexe gospodărești în localitatea Borce

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Borcea au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ 60 de minute, lichidând arderea în limitele găsite

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea depozitului de plante furajere

În data de 28.06.2016, ora 19.27, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Borcea au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii, pe strada Preot Nicolescu George, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodărești (depozit de furaje și adăpost de animale), proprietăți individuale, aparţinând Mariței G.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la depozitul de furaje și la un adăpost de animale, existând risc de extindere a arderii la locuință și la celelalte anexe  aflate în imediata apropiere.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Borcea s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea depozitului de plante furajere.

În urma incendiului au ars un adăpost de animale și un depozit de plante furajere,  valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ  2.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la vecinătăți, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând mai multe animale și  bunuri materiale în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Comentariile sunt inchise.