Instruire pentru noii beneficiari de fonduri POS CCE

Media 8:36 pm - 27 februarie, 2014 Comentariile sunt închise pentru Instruire pentru noii beneficiari de fonduri POS CCE

ADRAgenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat joi, 27 februarie, un seminar de instruire la sediul din Călărași pentru noii beneficiari de fonduri europene nerambursabile. Aceștia au semnat contractele de finanțare pentru a obține sprijin financiar din Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” (POS CCE), Axa prioritară 1 „Un sistem inovativ și eco-eficient de producție”, DMI 1.1 „Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM”, Operațiunea a) „Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile”, și DMI 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului, Operațiunea a) „Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile”, Schema de finanțare A1 – Sprijin financiar cu valoarea între 1.065.000 și 6.375.000 de lei pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii.

Beneficiarii prezenți la acest workshop au fost informați despre etapele de derulare a activităților prevăzute în cererile de finanțare, cu detalii despre documentele folosite în implementarea contractelor (prefinanțare, notificare privind depunerea cererii de prefinanțare/ rambursare, graficul de depunere, documente ce trebuie să însoțească cererile de plată), precum și despre activitățile de informare și publicitate ce vor fi realizate în cadrul proiectelor, conform regulilor de identitate vizuală POS CCE. Proiectele pentru care firmele din Sud Muntenia au primit finanțare nerambursabilă FEDR vizează achiziționarea unor echipamente utile pentru dezvoltarea afacerilor, motiv pentru care reprezentanții Agenției au oferit informații utile despre cerințele legale ce se impun și procedurile pe care trebuie să le respecte beneficiarii pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări.

De asemenea, s-au purtat discuții despre modul în care trebuie ținută evidența contabilă distinctă folosind conturi analitice, despre Raportul de progres, dar și despre vizita la fața locului și cum trebuie realizate pistele de audit.

Mai multe detalii despre implementarea POS CCE în Sud Muntenia puteți obține contactând experții Serviciului Organism Intermediar POS CCE: Str. Sloboziei, nr. 9, Călărași, jud. Călărași, cod 910001, tel.: 0342/100.160, e-mail: oi.poscce@adrmuntenia.ro.

Comentariile sunt inchise.