Institutia Prefectului – Judetul Calarasi – Comunicat

Media 9:09 am - 20 decembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Institutia Prefectului – Judetul Calarasi – Comunicat

Joi, 19 decembrie 2013, cu începere de la ora 10:00, prin Ordinul Prefectului a fost convocat Colegiul Prefectural în sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Pe Ordinea de Zi au fost următoarele subiecte:

1.    Măsuri ce urmează a fi dispuse în perioada următoare pentru protejarea populației la achiziționarea de produse și servicii specifice sărbătorilor de iarnă.

2.    Acțiuni ce urmează a fi întreprinse, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru respectarea prevederilor legale referitoare la deținerea, transportul, manipularea, depozitarea și comercializarea obiectelor artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.

Ședința a fost prezidată de Prefectul județului Călărași, George IACOB, conform prevederilor art. 3 alin (2) din Regulamentul de  funcționare a Colegiului Prefectural.    

Primul subiect al Ordinii de Zi a fost abordat de Eugenia POPESCU, doctor veterinar în cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași, care a prezentat o informare privind măsurile dispuse în perioada 15.12.2013 – 27.12.2013, la nivelul județului Călărași, pentru protejarea populației la achiziționarea de produse și servicii specifice sărbătorilor de iarnă (a se vedea materialul anexat).

În continuare, Marian DUMITRU, comisar șef din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a prezentat un material informativ privind acțiunile ce urmează a fi întreprinse, în perioada sărbătorilor de iarnă în conformitate cu Legea nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive. Se va avea în vedere respectarea prevederilor legale referitoare la deținerea, transportul, manipularea, depozitarea și comercializarea obiectelor artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice. Conform celor enunțate de domnia sa I.P.J. Călărași va desfășura acțiunea națională „Foc de artificii” privind verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

Totodată, Nicolae DUMITRU, inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași, a informat faptul că în perioada 20.11.2013 – 26.12.2013, I.T.M. efectuează operațiuni legate de autorizarea și avizarea societăților comerciale ce doresc să desfășoare activități de deținere, transport, manipulare, depozitare și comercializare a obiectelor artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice (material anexat).

În final, la propunerea Prefectului județului Călărași a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea efectuării unor controale tematice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013-2014. Astfel, echipe formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și ai Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor efectua un control tematic privind producția, circulația și comercializarea produselor specifice sărbătorilor de Crăciun la nivelul județului Călărași. De asemenea,  un alt control tematic va fi realizat pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la deținerea, transportul, manipularea, depozitarea și comercializarea obiectelor artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice se va efectua de către I.P.J. și I.T.M.

Cu același prilej, având în vedere apropierea finalului de an, prefectul a adresat mulțumiri pentru întregul an de bună colaborare șefilor de servicii publice deconcentrate și primarilor prezenți urându-le cele mai bune gânduri pentru noul an.

19.12.2013

Comentariile sunt inchise.