Purtătorii de cuvânt ai Inspectoratelor de Poliție din 38 de județe susțin că ziariștii ajung înaintea polițiștilor la tot felul de evenimente și distrug probe ori sperie martori și victime, motiv pentru care le cer șefilor Ministerului de Interne să „cenzureze” sistemul informatic al Inspectoratelor pentru Situații de Urgență (ISU) din toată țara care permite anunțarea prin sms-uri a jurnaliștilor acreditați despre misiunile la care intervin echipajele de pompieri.
Purtătorii de cuvânt ai IPJ Alba, Arad, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giugiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, sunt de părere că activitatea le este afectată de sms-urile ISU.
Reprezentanții Poliției Române vor să-i convingă pe șefii de la Minister să taie sms-urile trimise de ISU pentru presă, și pe motiv că „adresează întrebări oricărui polițist care se află în cercetare, distrăgându-le atenția în mod constant (…) Au fost speriați martorii, chiar și victimele, care au tendința să părăsească fața locului pentru a nu fi nevoiți să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. De cele mai multe ori persoanele implicate își doresc anonimatul, în nici un caz nu doresc să apară în jurnalele de știri”.
Pentru a fi și mai convingători, la solicitarea Centrului de Informare și Relații Publice a IGPR, o parte din purtătorii de cuvânt au dat și exemple pentru a-și susține afirmațiile.
Argeș: Situația din 2 ianuarie a.c., atunci când un polițist a împușcat un cetățean și apoi s-a sinucis tot prin împușcare. Jurnaliștii au ajuns la fața locului înaintea echipei operative și au transmis multiple informații eronate care apăreau ca Breaking News pe banda televiziunilor. De asemenea, blocau accesul în zonă și încercau să pătrundă în câmpul infracțional pentru a face stand-up-uri.
Bacău: Un reprezentant al mass-media locale ajuns la locul săvârșirii unei infracțiuni de omor a pătruns în imobilul respectiv, contaminând câmpul infracțional.
Dâmbovița: Ultimul caz întâmplat: accident mortal de circulație pe o arteră foarte aglomerată din Craiova, pieton accidentat pe trecerea de pietoni. Ziariștii ajunși la fața locului iau imagini cu victima și insistă pe lângă rudele acesteia să le dea sincroane, situația degenerează, ziariștii sunt agresați de rudele victimei (aflate într-o stare de surescitare maximă), din cauza aglomerației mari de autovehicule și persoane, polițiștii nu le pot oferi protecție ziariștilor.
Giurgiu: Din cauza informării rapide a reprezentanților mass-media prin acest sistem, au fost situații în care aceștia au ajuns primii la fața locului, au pătruns în câmpul infracțional, iar la sosirea echipei operative au dat dovadă de o insistență agresivă încât împiedicau pur și simplu derularea activităților de cercetare la fața locului.
Iași: Un autoturism a luat foc, iar reprezentanții ISU au declarat fără să aibă toate datele anchetei că a existat o „mână criminală”, fapt contrazis ulterior de anchetă.
Timiș: În cazul unor conflicte violente, jurnaliștii au riscat să devină victime, polițiștii trebuind să intervină pentru scoaterea acestora din câmpul infracțional și pentru apărarea lor, aplanarea conflictului realizându-se cu greutate.
Olt: În timp ce echipa operativă se afla la domiciliul unei persoane găsită spânzurată, pentru a efectua cercetarea la fața locului, unii jurnaliști insistau (chiar loveau cu picioarele) la ușa apartamentului, pentru a le deschide și a-i lăsa să filmeze.
Neamț: Sunt situații în care evenimente deosebite nu trebuie aduse la cunoștința opiniei publice imediat. Un eveniment negativ se gestionează mult mai corect și eficient, chiar și din punct de vedere mediatic, dacă polițiștii nu sunt sub presiunea jurnaliștilor.
Comentariile sunt inchise.