Incendiile de vegetație uscată și miriști – o amploare deosebită în cursul lunii august

Media 2:40 pm - 22 august, 2019 Comentariile sunt închise pentru Incendiile de vegetație uscată și miriști – o amploare deosebită în cursul lunii august

De la începutul lunii august până în prezent, în urma sesizărilor primite Pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi, au intervenit pentru împiedicarea propagării efectelor distructive, precum și lichidarea a peste 40 de incendii de vegetație.
​Intervențiile s-au efectuat pe întreg teritoriul Județului Călăraşi, în peste 30 localități, precum și în zona adiacentă ,,Autostrăzii Soarelui”, unde s-a intervenit în 8 situații dificile.
Pentru toate aceste intervenții, desfășurate în majoritatea cazurilor contratimp, au fost mobilizate rapid un numar de peste 60 autospeciale si 250 pompieri militari, care au reușit să acționeze la timp, împiedicând astfel propagarea efectelor distructive ale incendiiilor de vegetație uscată și miriști la vecinătăți, sau producerea altor pagube materiale .
Cadrele Inspecţiei de Prevenire continuă să desfășoare și în această lună activităţi de informare preventivă şi control pe raza judeţului, privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi respectării legislaţiei în vederea obţinerii de către deţinătorii de terenuri agricole a permisului de lucru cu foc deschis pentru arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate.

Recomandări ale pompierilor:
Pentru diminuarea şi înlăturarea unor astfel de evenimente, conform legislaţiei în vigoare, cetăţenii trebuie să respecte următoarele reguli privind apărarea împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale:
În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.​
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de aparare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007.
Se interzice arderea resturilor vegetale uscate, a miriştilor şi a paielor aflate pe câmp, cu excepţia situaţiilor deosebite când se vor lua măsuri de siguranţă necesară. Art. 85 din O.M.A.A. nr. 121/2000.

În vederea stingerii incendiilor din lanuri, se va proceda astfel:
Personalul care a observat incendiul va folosi mijloacele pe care le are la îndemână pentru înştiinţare şi alarmare.
Localizarea şi stingerea incendiului, folosindu-se după posibilităţi apă, utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie (mături din nuiele, pământ nisip etc.).
În raport de limitele suprafeţelor incendiate, existenţa obstacolelor naturale în calea propagării incendiilor şi pericolul pentru vecinătăţi se va proceda în primul rând la localizare prin crearea de zone de protecţie. Pentru crearea zonei de protecţie în cazul lanurilor se va cosi în jurul locului incendiat şi se va ara şi discui la marginea exterioară a zonei în care se coseşte, o fâşie lată de cel puţin 5 m. Raza zonei de protecţie se va stabili în funcţie de viteza de propagare a incendiului. Lăţimea arăturii în partea spre care bate vântul va fi de minimum 20 m. Cositul se va face în direcţia opusă vântului iar cerealele cosite vor fi imediat evacuate. Art. 92 din O.M.A.A. Nr. 121/2000.

Comentariile sunt inchise.