Impresii de la Expoziția de pictură ”Suzane” – Stan

Media 10:00 am - 29 august, 2019 Comentariile sunt închise pentru Impresii de la Expoziția de pictură ”Suzane” – Stan

Muzeul Dunării de Jos din Călărași a invitat iubitorii de frumos la expoziția de pictură ”Suzane” – Stan vernisată la finele lunii iunie, expoziție căreia i s-au rezervat două săli în clădirea din strada Progresul nr. 4.

Titlul expoziției este dat de numele celor trei expozante, membre ai aceleiași familii: Suzana – mama, Eva și Clara Stan fiice și eleve la o școală gimnazială îndrumate în tainele picturii de cunoscutul artist plastic Victor Grigore. Toate cele trei expozante sunt cunoscute publicului ca urmare a participării lor la mai multe expoziții colective de pictură ori la Saloane de artă.

Pe simeze au putut fi văzute un număr mare de lucrări executate în tehnici diferite, abordând tematici diverse, parte din ele fiind lucrate în stilul classic ori în cel expresionist.

Această ”expoziție de familie” a impresionat plăcut vizitatorii atât prin frumusețea desenului și a cromaticii dar și prin faptul că fiecare tratează altfel imaginea, având stiluri diferite. Dacă ”Florile” Suzanei Stan sunt realizate în stil classic, cele ale Clarei și Evei Stan sunt de natură expresionistă.

Același mod de abordare îl întâlnim și în prezentarea mai multor ”Peisaje” fie că sunt marine sau citadine. Dacă la Eva Stan întâlnim mai multe lucrări cu ”Natură static” sau ”Studii” reprezentând portrete foarte reușite, Clara Stan tratează mai puțin aceste teme, dar ”evadează” spre scene biblice pictate pe sticlă, iar Suzana Stan le evită preferând să elaboreze alte frumuseți în stilul clasic precum: ”Fluturi”,  ”Cerbul”, ”Stele”, ”Furtună în suflet” etc.

Iubitorii de artă participanți la vernisajele ce au avut loc în ultimii ani și la care au participat surorile Clara și Eva Stan au constatat cu satisfacție evoluția lor ascendentă, fiind preocupate permanent de însușirea tainelor desenului artistic. ”Pictând ne găsim liniștea în familie, ea devenind viața pe care o trăim” remarca Suzana Stan la finalul vernisajului.

Expoziția s-a dovedit a fi o oază de frumusețe și liniște sufletească, o oază de bucurie și relaxare.

Despre cele trei expozante și lucrările lor a vorbit criticul de artă Ana Amelia Dincă care cunoscându-le parcursurile în acest domeniu a avut numai cuvinte de laudă.

Constantin Mitulescu

Comentariile sunt inchise.