Guvernul României a alocat noi fonduri pentru plata beneficiarilor POS DRU și POS CCE

Media 10:57 pm - 27 noiembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Guvernul României a alocat noi fonduri pentru plata beneficiarilor POS DRU și POS CCE

Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, 27 noiembrie a.c., un nou împrumut în valoare de 350 milioane de lei,  de la Trezoreria Statului, destinat efectuării de plăți către beneficiarii de fonduri europene contractate în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) și în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE).

Pentru plata beneficiarilor POS DRU au fost alocate fonduri în valoare de 250 milioane de lei, iar pentru plata beneficiarilor POS CCE fonduri în valoare de 100 milioane de lei.

Sumele alocate vor fi folosite pentru achitarea cererilor de rambursare și a cererilor de plată depuse de beneficiarii proiectelor implementate în cadrul celor două programe.

Comentariile sunt inchise.