Trei noi programe prin care România va atrage granturi SEE și norvegiene au fost semnate în data de 16 ianuarie a.c. de către ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Cele trei programe sunt „Biodiversitate și Serviciile Ecosistemelor”, „Reducerea Substanțelor Periculoase” și „Inițiative în Sănătatea Publică” și au o valoare cumulată de peste 33 milioane de euro.
Prin programul „Biodiversitate și Serviciile Ecosistemelor” sunt alocate României fonduri nerambursabile în valoare de 15 milioane de euro. Finanțările vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte dedicate obiectivului general de oprire a pierderii biodiversității în România. În același timp, programul „Reducerea Substanțelor Periculoase” beneficiază de granturi în valoare de zece milioane de euro destinate finanțării de proiecte care vizează prevenirea efectelor adverse ale substanțelor și deșeurilor chimice periculoase asupra mediului. Aceste două programe vor fi implementate de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, care va lansa în perioada următoare cererile de aplicații dedicate organizațiilor non-guvernamentale, respectiv instituțiilor publice din domeniu.
Programul „Inițiative în Sănătatea Publică”, gestionat de Ministerul Sănătății, are o alocare inițială de peste opt milioane de euro, care urmează să fie suplimentată în perioada imediat următoare cu circa 13 milioane de euro. Acest program, dedicat obiectivului general de îmbunătățire a sănătății publice și reducere a inegalităților în sănătate, va sprijini proiecte în domenii precum: prevenirea și controlul unor boli transmisibile, îmbunătățirea controlului tuberculozei, mediatori în domeniul sănătății publice, prevenirea bolilor netransmisibile legate de stilul de viață etc. Programul va aborda și nevoile specifice ale grupurilor minoritare, cu o atenție specială asupra situației romilor.
Astfel, până în prezent, au fost semnate 20 din cele 21 programe prin care România beneficiază de granturi SEE și norvegiene. Valoarea finanțărilor nerambursabile alocate României în perioada 2009-2014 este de aproximativ 306 milioane de euro. Aceste granturi vor susține implementarea de proiecte în domenii precum justiție și afaceri interne, protecția mediului, cercetare, sănătate, cultură, societate civilă și îmbunătățirea condițiilor sociale pentru populația roma.
Context:
Prin Acordul pentru Spațiul Economic European (SEE), trei dintre țările AELS – Norvegia, Islanda și Liechtenstein, fac parte din piața internă europeană și contribuie la dezvoltarea socială și economică prin intermediul granturilor SEE și norvegiene, de care beneficiază 15 state membre din estul, centrul și sudul Uniunii Europene. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanțărilor. Obiectivele majore ale granturilor SEE și norvegiene sunt reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European, respectiv întărirea relațiilor bilaterale dintre statele donatoare și cele beneficiare.
În perioada de finanțare 2004-2009, România a avut alocate granturi cu o valoare de aproximativ 100 milioane de euro pentru proiecte în domenii cheie precum protecția mediului, producția sustenabilă, sănătate și îngrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural și dezvoltarea societății civile. Un număr de 65 de proiecte specifice și peste 100 de proiecte dezvoltate de ONG-uri au fost implementate, rata de absorbție ajungând la aproximativ 85%.
Pentru mai multe detalii referitoare la granturile SEE și norvegiene, vă rugăm să vizitați www.norvegia.ro,www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.
Comentariile sunt inchise.