Granturi SEE pentru conservarea patrimoniului cultural și natural, respectiv pentru promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și cea privată

Media 4:13 pm - 23 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Granturi SEE pentru conservarea patrimoniului cultural și natural, respectiv pentru promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și cea privată

Alte două noi programe prin care România va atrage granturi SEE, au fost semnate în data de 22 octombrie a.c. de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Cele două programe sunt „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”, respectiv „Promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și cea privată”, iar valoarea cumulată a granturilor se ridică la aproximativ 23 milioane de euro.

Prin programul „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural” sunt alocate României granturi în valoare de peste 16,47 milioane de euro. Prin acest program urmează să fie finanțate proiecte care vizează restaurarea, renovarea și protejarea patrimoniului cultural, respectiv dezvoltarea comunităților locale și asigurarea unor mijloace de trai sustenabile din punct de vedere economic prin revitalizarea patrimoniului natural și cultural. În cadrul programului este prevăzut pentru finanțare și un proiect predefinit cu o valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, gestionat de Muzeul Astra din Sibiu. Programul este implementat de Ministerul Culturii, iar în perioada de implementare a programului vor fi lansate mai multe cereri de proiecte.

În același timp, prin programul „Promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și cea privată” sunt alocate României granturi în valoare de peste 5,3 milioane de euro. Granturile alocate prin intermediul acestui program vor fi utilizate pentru finanțarea de proiecte care vor promova egalitatea de gen și echilibrul între viața profesională și cea privată. Programul va fi implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Potrivit estimărilor, apelul de proiecte urmează să fie lansat în trimestrul IV al acestui an.

Până în prezent au fost semnate 15 programe din cele 22 prin care România beneficiază de granturi SEE și Norvegiene. Valoarea granturilor alocate României în perioada 2009-2014 este de aproximativ 306 milioane de euro. Aceste finanțări vor susține implementarea de proiecte în domenii precum justiție și afaceri interne, protecția mediului, cercetare, sănătate, cultură, societate civilă și îmbunătățirea condițiilor sociale pentru populația roma.

Context:

Prin Acordul pentru Spațiul Economic European (SEE), trei dintre țările AELS – Norvegia, Islanda și Liechtenstein-, fac parte din piața internă europeană și contribuie la dezvoltarea socială și economică prin intermediul granturilor SEE și norvegiene, de care beneficiază 15 state membre din estul, centrul și sudul Uniunii Europene. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanțărilor. Obiectivele majore ale granturilor SEE și norvegiene sunt reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European, respectiv întărirea relațiilor bilaterale dintre statele donatoare și cele beneficiare.

În perioada de finanțare 2004-2009, România a avut alocate granturi cu o valoare de aproximativ 100 milioane de euro pentru proiecte în domenii cheie precum protecția mediului, producția sustenabilă, sănătate și îngrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural și dezvoltarea societății civile. Un număr de 65 de proiecte specifice și peste 100 de proiecte dezvoltate de ONG-uri au fost implementate, rata de absorbție ajungând la 85%.

Pentru mai multe detalii referitoare la granturile SEE și norvegiene, vă rugăm să vizitați www.norvegia.ro, www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.

Comentariile sunt inchise.