Magistrații Inaltei Curți de Casație și Justiție au menținut sentința Curții de Apel București prin care Niță Marin, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița a fost candamnat la 4 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit DNA, instanța a interzis inculpatului Niță Marin, atât pe perioada executării pedepsei cât și timp de 6 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Sentința ICCJ este definitivă.
Comentariile sunt inchise.