FLAGRANT DELICT ȘI PERCHEZIȚII PE RAZA JUDEȚELOR CĂLĂRAȘI ȘI IALOMIȚA, ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

Media 11:21 am - 10 martie, 2020 0

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- B.T. Călărași, au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași și Ialomița, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant. 2 bărbați au fost arestați preventiv.
La data de 8 martie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au surprins în flagrant în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, pe sensul de intrare în țară, o persoană având asupra sa 20 de grame de cocaină, destinată comercializării către consumatori din județele Călărași și Ialomița.
Ulterior, au fost efectuate 17 percheziții domiciliare ocazie cu care au fost ridicate 3 cântare de precizie, 5 grindere și o doză de cocaină.
În fapt, doi bărbați cu vârste cuprinse între 39 si 44 de ani, ambii din municipiul Călărași, ar fi achiziționat săptămânal din Bulgaria, personal sa prin intermediul unor cărăuși, diverse cantități de cocaină, pe care ar fi comercializat-o către consumatori din județele Călărași și Ialomița, la prețul de 100 de euro doza.
Bărbații au fost reținuți și prezentați instanței de judecată, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc intern și internațional.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar în activități au fost angrenați polițiști din cadrul P.T.F. Ostrov și jandarmi.

Lasă răspuns »