Un mare semn de întrebare se ridică în ultimul timp cu privire la finanțarea Serviciului Public Centrale Termice – Administrare Fond Locativ din cadrul primăriei municipiului Călărași.
Acest lucru se datorează faptului că atât directorul SPCT-AFL, Gheorghe Ciocârlan cât și consilierul juridic Anica Lefter, într-un act înaintat Instituției Prefectului Județului Călărași, precizează că finanțarea serviciului nu este de la bugetul local, iar pe de altă parte primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin susține că finanțarea acestuia se face exclusiv de la bugetul local.
Mai mult, Gheorghe Ciocârlan și Anica Lefter în același act înaintat Instituției Prefectului face precizarea că SPCT-AFL se află în subordinea Consiliului Local conform HCL 71/2002.
O nebuloasă totală. Un prefect mințit sau un primar dezinformat… sau un director șmecher care jonglează cu banii așa cum vrea „mușchii lui” și nu numai (făcând parte din comisia de repartizare de locuințe acesta a semnat în două rânduri pentru două locuințe ANL ce i-au fost repartizate fiicei lui, fără ca nimeni, până în prezent, să ia vreo măsură în acest sens… și mai mult face parte în continuare din aceeași comisie).
Conform HCL nr. 71/2002 privind înființarea SPCT-AFL, acest serviciu își desfășoară activitatea cu personalul din organigrama și ștatul de funcții aprobate de Consiliul Local, în directa subordonare a primarului municipiului Călărași, iar finanțarea cheltuielilor de capital se efectuează din bugetul local al municipiului Călărași.
Cheltuielile la acest serviciu, conform HCL nr. 71/2002, se grupează pe baza clasificației indicatorilor privind finanțele publice, iar contabilitatea se organizează conform planului de conturi pentru instituții bugetare.
De asemenea, conform HCL nr. 71/2002, SPCT-AFL întocmește buget de venituri și cheltuieli pentru activitatea proprie și îl înaintează spre aprobare Consiliului Local, în condițiile prevederilor art.6 din Legea 189/1998 privind finanțele publice locale.
Oare, nu cumva acest SPCT-AFL are dublă finanțare, una de la bugetul local și alta extrabugetară?
Dacă lucrurile stau așa se pare că unele sume de bani nu ajung la bugetul local și sunt băgați în alte conturi, dar la acest lucru cred că numai organele în drept ar putea să ne răspundă… și ar putea începe cu verificarea banilor care trec prin conturile deschise de SPCT-AFL la BCR, deoarece tot conform HCL nr. 71/2002, SPCT-AFL are numai conturi distincte deschise la Trezoreria municipiului Călărași.
Până se vor lămuri cu adevărat lucrurile ne vom pune același semn de întrebare.
Precizările înaintate Instituției Prefectului Județului Călărași, în formă editată:
Comentariile sunt inchise.