FERIȚI-VĂ DE ESCROCI! RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, ADRESATE VÂRSTNICILOR!

Media 4:55 pm - 20 decembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru FERIȚI-VĂ DE ESCROCI! RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, ADRESATE VÂRSTNICILOR!

Polițiștii din Oltenița desfășoară cercetări pentru identificarea unor suspecți care au înșelat două persoane, cărora le-au solicitat sume importante de bani sub pretextul ajutării rudelor acestora, implicate în accidente rutiere / Atenție la acest mod de operare! / Nu răspundeți unor astfel de solicitări

Două femei din Oltenița au fost contactate telefonic, în ultimele zile, de o persoană necunoscută, care le-a solicitat să trimită suma de 6000 lei, respectiv 7000 lei, întrucât fiii acestora au fost implicați în accidente rutiere.

Victimele acestor escroci le-au îndrumat să le transmită banii prin rețelele de transfer de la diverse bănci.

Având în vedere că persoanele vârstnice sunt țintele preferate ale acestei categorii de infractori, care apelează la astfel de metode de câștigare a încrederii victimelor în scopul de a le determina să le înainteze diverse sume de bani, polițiștii recomandă luarea unor măsuri de autoprotecție, astfel:
– nu trimiteți bani, solicitați în scopul de a vă ajuta rudele, până nu luați legătura personal cu membrii familiei dumneavoastră!
– nu dați curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscați să vă creați, în mod conștient, un prejudiciu bănesc a cărui recuperare nu este întotdeauna certă!
– nu luați în considerare eventualele mesaje în care sunteți desemnat câștigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu ați participat la un astfel de concurs!
– nu trimiteți date personale sau copii după cartea de identitate, cărți credit/debit prin e-mail/fax!
– nu acceptați în nici un caz să trimiteți persoanelor necunoscute, care vă contactează sub diverse pretexte, bani în avans pentru aducerea unui bun sau transmiterea unui premiu, la care ați fost anunțat câștigător!
– nu furnizați date confidențiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoașteți! 

Comentariile sunt inchise.