EXPOZIȚIE DE PICTURĂ – CÎRSTINA DE LA STUDINA la Muzeul Dunării de Jos

Media 6:40 pm - 5 octombrie, 2017 Comentariile sunt închise pentru EXPOZIȚIE DE PICTURĂ – CÎRSTINA DE LA STUDINA la Muzeul Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos vă invită sâmbătă, 7 octombrie 2017, ora 12, la sediul din strada Progresului, nr. 4, la vernisajul expoziţiei de pictură

CÎRSTINA DE LA STUDINA

”Noi și expresive senzații colorate ne propune pictura lui Cîrstina de la Studina, care sunt reflexe ale emoțiilor sale în raport cu senzațiile cromatice oferite de imaginar sau de locurile copilăriei sale. Ambele elementele ale demersului personal au implicații în compozițiile selenare, subacvatice și terestre, toate înglobând o notă suprarealistă, atunci când lumea artistului se rezumă la un reper figurativ. De multe ori flori sau stilizări expresionist-abstracte locuiesc tablourile de mici dimensiuni, posesoare ale unor tonalități juxtapuse ce permit o vibrație puternică a maselor de culoare, născută din intensități de nuanțe, din opoziții luministice și senzații simultane, creând spații și planuri ritmate în structura imaginii. Contrastele tentelor parcă se întrepătrund, uneori caracterul decorativ alăturându-se picturalului și oferind spațiului o expresie relaționată cu petele de culoare în lucrările florale și cu planurile orizontale în peisaje. Variate nuanțe de galben și albastru, de roșu și galben, griuri distinse, participă la efectele plastice, controlate de pictor cu grija celui preocupat de spațiul compozițional, care trebuie să fie viu și să comunice sentimente. Prezența absolută a eului este substituită de Cîrstina de la Studina prin zone dând impresia de tăcere a materiei sau prin aglomerări de forme stilizate sau figurative, vorbind despre zbuciumul său. Deschiderea spre exterior a unor lucrări, marcată prin influorescențe ori prin concentrarea în echilibrul imaginii a unor entități coloristice, formate din halouri asemănătoare unor energii detectate la microscop, evocă negarea, dar nu în totalitate, a realității recognoscibile, evidențiind rolul avut de lumea interioară a artistului și de proiecția acesteia, în stadiul final al travaliului său. Nu există paletă întunecată în nici una dintre lucrările lui Cîrstina de la Studina, dar accente dramatice se pot detecta în câteva peisaje formate din două planuri sintetice, cu străfulgerări de ecleraje misterioase, prelungite în afara tabloului prin liniile directoare imaginare, care lasă loc privirii să continue visul prezent în cadrul bidimensional. De nenumărate ori, materia în mișcare provoacă translucidități, stârnește sentimentul ludic al omului, subliniind transformarea nuanțelor lumii, prin substraturile simbolice ale culorilor”.

Comentariile sunt inchise.