Exclusiv: Cinci elevi au avut probleme după ce au consumat laptele dat la școală

Media 6:23 pm - 20 martie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Exclusiv: Cinci elevi au avut probleme după ce au consumat laptele dat la școală

Cinci elevi de la Școala Mircea Vodă (fostă nr.8) din municipiul Călărași au prezentat dureri abdominale, dureri de cap și vărsături după ce au consumat, miercuri, laptele dat în cadrul Programului Laptele și Cornul.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Călărași, Corina Șebe a declarat pentru www.mediacalarasi.ro că în acest caz s-a deschis o anchetă.

Potrivit sursei citate, inspectorii DSVSA Călărași au luat probe din laptele dat elevilor și le-au trimis la laborator în vederea analizării.

Niciunul din cei cinci elevi care au avut probleme după ce au consumat laptele nu au ajuns la spital. Ei au fost luați acasă de părinți imediat după ce au fost anunțați de învățătoare.

În prezent, reprezentanții DSP și DSVSA Călărași așteaptă rezultatul analizelor și dacă se impune vor fi luate măsurile legale în acest caz.

Comentariile sunt inchise.