Elevii clasei pregătitoare “Albinuțele” de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călărași au încheiat primul lor an școlar.
Luni, 17 iunie
“Iată că a trecut primul nostru an școlar!Parcă ieri, într-o zi aurită de toamnă, în ușa școlii întâmpinam niște copii sfioși, emoționați, unii chiar cu lacrimi în ochi.
Am călătorit împreună cu ei peste anotimpuri, iar drumul nostru s-a înfiripat printre povești cu personaje fel de fel, poezii,cântece, cifre și litere, lucruri interesante despre tot ce ne înconjoară si despre tot ce se întâmplă în jurul nostru. Deși mici, am avut ambiția de a participa la concursuri județene, interjudețene, naționale, unde am obținute rezultate deosebite. Menționăm: concursul Piticot-Limba română, Matematică (prima etapa-7 elevi au luat premiul I; a doua etapa- 18 elevi au luat premiul I), concursul Piciul-19 elevi premiul I, concursul Euroșcolarul- 16 elevi- premiul I, Comper Limba română, Matematică-24 elevi-premiul I, 6 premiul II, concursul Micii Exploratori– 18 elevi au luat premiul I), concursul „Mărțișor pentru Ion Creangă”-premiul I-clasa pregătitoare „Albinuțele”. De asemenea ne-am implicat în proiecte: proiect educațional „Hai la școală!”- în parteneriat cu Școala Tonea Călărași, proiect național „Clasa pregătitoare de la deziderat la realitate”-Slobozia –ianuarie 2013-participare la o expoziție de fotografii ce au cuprins aspecte din cadrul activităților desfășurate, proiect internațional „Eco-Școala”- prin implicarea tuturor elevilor și cadrelor didactice, școala a obținut premiul simbol „Steagul Verde” și titlul de „Eco-Școală”, proiect de parteneriat „Tradiții și obiceiuri de Paști”- parteneriat cu Grădinița Rostogol, proiect de parteneriat cu Poliția Județeană-„Micii pietoni”, proiect de parteneriat cu Biblioteca Județeană pentru copii-„Îmi plac poveștile”.
În colaborare cu CREDIS Călărași am desfășurat ateliere de creație, PIFCO-jocuri de gândire atractive.
Acum la final de călătorie, privim în urmă și totul ni se pare atât de simplu. Ne vine să zâmbim și totodată să privim cu mândrie că am fost prima generație de clasă pregătitoare.
Fiecare an școlar își va pune amprenta asupra copiilor prin experiențele și noile cunoștințe acumulate de aceștia, cunoștințe pe care le vor folosi cu siguranță în viitor.”
Prof. înv. Flori Gheorghe
Comentariile sunt inchise.