La faza națională a Concursului „Educație rutieră – educație pentru viață”, elevii echipei județului Călărași s-au numărat printre câștigători
În perioada 07 – 10 iulie a.c., în municipiul Slatina, județul Olt, s-a desfășurat faza națională a concursului „Educație rutieră – educație pentru viață”, județul Călărași fiind reprezentat de echipa formată din elevi de liceu și gimnaziu din municipiul Oltenița, având ca profesor îndrumător pe d-na profesor Erna Buga.
Componența echipajului a fost următoarea:
– Școala Gimnazială Profesor Lucian Pavel: Oprea Vlad – clasa a – VII -a și State Narcis – clasa a – VII – a
– Liceul Teoretic Neagoe Basarab: Cristea Cătălina – clasa a – X – a și Cazan Robert– clasa a – X – a.
Concursul s-a desfășurat în mai multe etape, fiecare elev demonstrându-și pregătirea și îndemânarea prin parcurgerea unor probe individuale, astfel:
Secțiunea destinată elevilor de gimnaziu: parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon și respectarea regulilor de circulație de către bicicliști în parcul școală.
Secțiunea destinată elevilor de liceu: proba teoretică de verificare a cunoștințelor în domeniul rutier pe bază de chestionar și proba de arbitraj în vederea identificării abaterilor la respectarea regulilor de circulație de către bicicliști în parcul școală.
După parcurgerea celor patru probe individuale, echipa județului Călărași s-a clasat pe un meritoriu loc 10, la concurs participând 42 echipaje din întreaga țară.
Un rezultat excepțional a obținut elevul Cazan Robert, care s-a clasat pe locul I la proba arbitraj, rezultate foarte bune obținând și ceilalți componenți ai echipajului, departajarea acestora la parcul școală și poligon fiind făcut în funcție de timpul parcurgerii celor două probe. Astfel, parcul școală a fost parcurs de Oprea Vlad fără greșeală și de State Narcis cu doar două puncte de penalizare, iar Cristea Cătălina, care a participat la proba teoretică de verificare a cunoștințelor rutiere, a rezolvat chestionarul cu un număr minim de greșeli.
Comentariile sunt inchise.