De la inceputul acestui an si pina in prezent au fost confirmate un numar de 82 cazuri rujeola, distributia cazurilor dupa localitatea de domiciliu fiind urmatoarea : Galbinasi -28 cazuri, Vasilati 10 cazuri, Calarasi- 8 cazuri, Plataresti-6 cazuri, Frumusani -5 cazuri , Budesti – 5 cazuri, Fundeni – 3 cazuri, Oltenita- 3 cazuri, Stefan cel Mare -2 cazuri, Tamadau- 2 cazuri, Spantov – 2 cazuri, Luica- 2 cazuri , Soldanu -1 caz , Borcea-1 caz, Manastirea-1 caz, Modelu 1 caz, Perisoru-1 caz , Roseti -1 caz .
DSP: Informam populatia judetului ca la nivelul judetului evolueaza epidemie de rujeola, epidemie determinata de cumularea de persoane receptive in comunitate prin acoperiri vaccinale suboptimale
11:26 am - 21 noiembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru DSP: Informam populatia judetului ca la nivelul judetului evolueaza epidemie de rujeola, epidemie determinata de cumularea de persoane receptive in comunitate prin acoperiri vaccinale suboptimaleCei mai afectati sunt copiii, 53 de cazuri fiind inregistrate la copii 0-4 ani.
Avind in vedere evolutia rujeolei in judetul Calarasi, acoperirea vaccinala suboptimala la nivelul judetului, contagiozitatea foarte inalta a bolii, transmiterea aerogena, atentionam asupra riscului evolutiei epidemice in colectivitatile scolare.
Reamintim faptul ca rujeola este boala transmisibila pe cale respiratorie extrem de contagioasa si imunitatea impotriva infectiei rujeolice se dobindeste fie prin trecerea prin infectie, fie prin vaccinare .
Boala se manifesta prin febra inalta, conjunctivita (aspect de “copil plins”), rinoree ,tuse, eruptie (pete catifelate roze pe fata, ulterior trunchi si membre).
Infectia virala acuta poate evolua sever cu pneumonie, encefalita sau se poate suprainfecta bacterian.
In situatii foarte rare virusul nu este eliminat din organism si peste ani produce panencefalita sclerozanta subacuta , boala care desi este extrem de rara este extrem de periculoasa ducind invariabil la deces.
Solicitam parintilor tuturor copiilor peste 12 luni care nu au copilul vaccinat impotriva rujeolei, sa se prezinte la medicul de familie pentru a fi catagrafiat (eventual inscris daca nu a fost inscris anterior) si vaccinat ROR cit mai urgent posibil.
De asemeni recomandam ca orice persoana cu febra si eruptie sa solicite examen medical imediat dupa instalarea simptomelor. Mentionam ca rujeola este boala cu internare obligatorie in sectie de boli contagioase.
Atragem atentia si asupra faptului ca persoanele care au fost identificate la risc inalt (contacte de familie sau de colectivitate cu cazuri confirmate sau suspecte de rujeola ) si pentru care s-a stabilit indicatia ferma de vaccinare sunt obligate sa se supuna vaccinarii , fapt reglementat prin lege (Legea 95/1996 prevede la art. 38 “Cetățenii români și orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum și unitățile și agenții economici au obligația să se supună măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile”).
De asemeni informam parintii ca daca in mod curent prima vaccinare ROR a copiilor se face la virsta de 12 luni, in cazul contactului cu caz confirmat de rujeola vaccinarea se efectueaza de la virsta de 7 luni.
As dori sa asigur inca o data populatia ca toate vaccinurile administrate prin Programul National de Imunizari sunt vaccinuri sigure, eficiente, asigurate gratuit si sa transmit recomandarea ferma ca toti copiii sa fie vaccinati conform Programul National de Imunizari.
Director executiv,
Dr. Sebe Corina
Comentariile sunt inchise.