DRAGALINA – ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ

Media 4:50 pm - 10 iunie, 2021 0

În ziua de 09 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost alături de elevii Liceului Tehnologic ”Duiliu Zamfirescu” Dragalina și elevii Școlii Generale Dragalina, în cadrul proiectului educațional „Dragalina – Școala în siguranță”.

Scopul activităților a fost creșterea gradului de siguranță în școală, promovarea unui comportament civic corespunzător în rândul elevilor, prevenirea violenței în școală și în afara acesteia, cunoașterea regulilor de circulație rutieră și a cauzelor care duc la producerea accidentelor de circulație și modalitățile de evitare a acestora.

Au fost amenajate standuri expoziționale cu tehnică folosită în activitatea de poliție, precum laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracțiunilor, autospecialele, tehnica din dotarea polițiștilor de rutieră, ordine publică și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale. 

De asemenea, au fost organizate trei ateliere de lucru ,,Cum circulăm”, ,, Circulația pe stradă” și ,, Cine respectă regulile de circulație își apără viața”, prin acestea s-a urmărit cunoașterea regulilor de circulație, înțelegerea necesității respectării regulilor de circulație, observarea aplicării regulilor de circulație în situații concrete și punerea în aplicare a cunoștințelor dobândite.

Totodată, în cadrul proiectului a fost realizat ”Tunelul cunoașterii”, unde au fost expuse fotografii cu activitățile preventive ale polițiștilor cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Lasă răspuns »