Două femei au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri pe Autostrada Soarelui (A2), la kilometrul 97, pe sensul de mers București-Constanța.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Barbu Știrbei" al județului Călărași, căpitan Mihai Ionescu a declarat pentru www.mediacalarasi.ro că respectivele persoane au fost rănite după ce autovehiculul în care se aflau a părăsit partea carosabilă, cauza cea mai probabilă a accidentului fiind pierderea controlului direcției de mers.
Cele două victime au fost preluate de echipajele de prim ajutor ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuare, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier.
Comentariile sunt inchise.